Luni, 7 decembrie, Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, s-a întâlnit cu reprezentaţii Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ierarh Nicolae” Bicaz şi cu primarul Nicolae Sălăgean, după care a făcut o vizită la Alexandru cel Bun, întâlnindu-se cu primarul şi, apoi, cu directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani. Alături de preşedintele CJ s-a aflat medicul Valeriu Andriţa, consilier personal responsabil de monitorizarea problemelor ce ţin de domeniul sănătăţii din judeţul Neamţ.
„Se apropie sfârşitul anului şi mă interesează în mod deosebit să ştiu care sunt problemele care au rămas nerezolvate în unităţile sanitare din judeţ. De aceea, mi-am propus să ajung în toate spitalele, să discut cu directorii, să fiu la curent cu proiectele implementate, sumele cheltuite, nerealizările din planurile pe care le avea fiecare. Doar discutând cu fiecare în parte pot afla cum poate fi de folos Consiliul Judeţean acestor unităţi. Pe seama acestor discuţii, vom putea avea în vedere acordarea unor sume la consolidarea bugetului judeţului pe anul viitor”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ.
Constantin Iacoban are în plan să se întâlnească, în această perioadă, şi cu managerii spitalelor din Roman, Tîrgu Neamţ şi Piatra Neamţ.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol