Președintele Românei a fost invitat la evenimentul care va avea loc miercuri. Traian Băsescu a facilitat obținerea unor avize pentru fabrica de automotive.
Miercuri, 30 aprilie, fabrica de automotive TRW Roman va fi inaugurată oficial, în prezența reprezentanților companiei americane și a autorităților locale. Fabrica de automotive a fost realizată la Roman după doi ani de negoceri, iar confirmarea investiției în municipiu a venit în urmă cu un an, în luna aprilie 2013. ”Un factor important în favoarea municipiului Roman este deschiderea dumneavoastră, domnule primar, ca autoritate publică locală, de a sprijini concret investiția și comunitatea pe care o păstoriți. Investiția pe care o vom realiza împreună cu partenerul din România constă în realizarea unei zone industriale în Roman, cuprinsă între strada Ogoarelor și strada Ștefan cel Mare, prin atragerea și a altor potențiale investiții majore, cu implicații economice favorabile pentru comunitatea locală, crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și a potențialului economic al zonei. În următorii ani se vor crea 1.800 – 2.000 de locuri de muncă și o investiție substanțială în localitate, în care doar societatea Pieta Imobiliare va investi aproximativ trei milioane de euro”, era menționat, în aprilie 2013, în scrisoarea de intenție semnată de Giulio Graziano, reprezentantul TRW Automotive, adresată primarului municipiului Roman.
Contractul cu TRW a fost semnat de administrația locală pe data de 17 aprilie 2013, după care au început recrutările de personal și specializarea celor selectați. La acest moment, în fabrica de pe strada Ogoarelor lucrează peste 300 de persoane din Roman și zona Romanului. În luna ianuarie a acestui an, Frank Muller, vicepreşedinte al Global Occupant Safety Systems şi manager general al TRW, a vizitat fabrica de la Roman și s-a întâlnit cu primarul Leoreanu. Frank Muller a estimat că fabrica va angaja 500-600 de persoane până la sfârşitul anului 2014 şi încă 1.000 de persoane până în 2017.
Pentru evenimentul de miercuri au fost transmise invitații către mai multe persoane și instituții importante. Invitat special este Traian Băsescu, președintele României, care a avut un rol important în deschiderea fabricii TRW Roman.”Preşedintele Traian Băsescu m-a ajutat când am avut probleme cu TRW, fiindcă la nivel naţional erau tergiversate nişte avize. Am mers personal la dânsul, într-o miercuri după-amiază, iar marţi dimineaţă m-a sunat pe firul direct şi mi-a comunicat că îmi ieşise hotărârea cu aprobarea acelor avize”, a declarat Laurențiu Leoreanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Administrația locală a confirmat invitația, dar Administrația Prezidențială nu a confirmat, încă, participarea președintelui Băsescu la eveniment.
Compania americană TRW Automotive este liderul mondial în furnizarea echipamentelor de securitate pentru automobile. Compania are peste 60.000 de angajați în întreaga lume, având 185 de reprezentanțe, în 26 de țări. TRW Automotive este furnizor pentru principalii producători de automobile din lume și a avut, în 2012, conform aceleiași surse, vânzări de 16,4 miliarde de dolari. În România, grupul TRW este prezent la Timișoara, prin TRW Automotive Safety Systems SRL.










Va accepta numai dupa ce va avea garantii ferme ca nu va fi fluierat si nu vor fi proteste.Este riscant sa faci deplasari in teritoriu in preajma alegerilor.
In loc de marea deschidere fastuoasa pe care o promit, mai bine s-ar interesa de ce le pleaca personalul. Salarii de mizerie pentru romascanii care au acceptat sa lucreze acolo (absolvent de faculate care lucreaza pe 600 ron). Locurile de la TESA sunt luate pe baza de pile si cunostinte ( daca ai pe cineva intrat acolo, esti sigur ca toate rudele si prietenii vor avea de lucru pe posturi bine platite)
Ffabrica de automotive ???
Ce sunt automotivele astea?
Buna ziua. Automotive este un termen generic folosit pentru componentele pentru industria auto.
Va multumesc pentru raspuns. Cunosc termenul din limba engleza „Automotive”. Observam doar comicul de limbaj similar cu cel din jurul fascinantului „furculision” al lui Guliță.