După ce a preluat şefia Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, preşedintele Ionel Arsene a ieşit şi pe teren, vizitând şantierul de lucru de la modernizarea intersecţiei Girov – Roznov.
Marţi, 2 august, Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ, a efectuat o vizită de lucru în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de la intersecţia Girov – Roznov. Respectiva porţiune de drum este cunoscută ca fiind una periculoasă, iar autorităţile speră ca investiţia să se finalizeze în cel mai scurt timp.
„Pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din cauza acelei intersecţii improprii trebuie să înceteze. Nu vreau sa mai aud de accidente în judeţul Neamţ provocate de drumuri stricate, intersecţii neconforme sau de proasta semnalizare. Fac tot ce este legal posibil, indiferent de costuri, pentru ca cei care folosesc drumurile din judeţ să fie în siguranţă”, a declarat Ionel Arsene, preşedinte CJ Neamţ. În intersecţie se vor realiza două benzi de stocaj prin supralărgirea drumului şi realizarea elementelor de siguranţă. Valoarea investiţiei se ridica la 443.000 lei fără TVA.
O lucrare asemănătoare este aşteptată la intersecţia E85 cu drumul judeţean spre Tămăşeni, dar datoria acestei investiţii ţine de Compania Naţională de Drumuri.
Comentarii