Roman, Neamț
Căutare site

Preotul Wilhelm Dancă, originar din Buruienești, ales vicepreşedinte al Academiei Române

Preotul Wilhelm Dancă, originar din Buruienești, ales vicepreşedinte al Academiei Române

Preotul Wilhelm Dancă, originar din Dieceza de Iaşi, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române, conform unui comunicat emis de instituţie la 29 aprilie 2026, a anunțat Episcopia Romano-Catolciă de Iași. În cadrul scrutinului desfăşurat prin vot secret în Aula Academiei, acesta a obţinut 117 voturi în primul tur. La sesiunea Adunării Generale au participat 153 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare.

În aceeaşi etapă a alegerilor au mai fost desemnaţi alţi doi vicepreşedinţi: acad. Nicolae-Victor Zamfir, care a întrunit 136 de voturi, şi acad. Gabriela Marinoschi, aleasă cu 114 voturi. Deoarece niciun alt candidat nu a întrunit numărul necesar de sufragii în cel de-al doilea tur pentru a patra poziţie de vicepreşedinte, acest post a rămas vacant şi va face obiectul unei noi sesiuni de alegeri.

Conform regulamentului, mandatul de vicepreşedinte are o durată de patru ani, iar membrii titulari pot deţine această responsabilitate pentru maximum două mandate. Numirea în această structură de conducere are loc la scurt timp după ce Wilhelm Dancă a devenit membru titular al Academiei Române, în octombrie 2025. Activitatea sa academică vizează domeniile teologiei, filosofiei şi ştiinţelor umaniste.

Pr. Wilhelm Dancă, care în această lună va împlini 67 de ani, este originar din Buruieneşti, județul Neamţ, din Dieceza de Iaşi, şi este preot din 1986. Din 1996 până în 2011 a fost lector, conferenţiar şi profesor universitar la institutele teologice romano-catolice din Iaşi şi Bucureşti. Între anii 2001 şi 2011 a fost rector al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, apoi între 2012 şi 2018 rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti. Începând cu anul 2012 este profesor de teologie fundamentală şi decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti. În anul 2013 a devenit membru corespondent al Academiei Române, devenind membru titular din anul 2025, mai arată reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

Activitatea Sfinţiei Sale este prezentată pe site-ul Academiei Române la pagina https://acad.ro/acad_membri/membri/Danca_Wilhelm.html .

 

 

Foto: Episcopia Romano-Catolică de Iași / arhiva personală Wilhelm Dancă

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.