Vineri, 10 iunie, prim-ministrul Nicolae Ciucă a solicitat Ministerului Apărării Naționale (MApN) găsirea cât mai rapidă a unei soluții pentru remedierea zonei afectate de surparea podului de peste râul Siret, dintre localitățile Sagna și Luțca, de pe DJ 207A, și pentru reluarea circulației, precum și tragerea la răspundere a celor vinovați de această situație, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, într-un briefing de presă la Palatul Victoria.
„Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ciucă a dispus ca Ministerul Apărării Naţionale, de astăzi, să înceapă deja lucrările pentru a găsi o soluţie în zona afectată de surparea podului peste râul Siret din judeţul Neamţ. Domnul prim-ministru a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor responsabili, vinovaţi de această situaţie. În același timp, însă, pentru ca atât cetăţenii din zona afectată, cât şi cei care tranzitează această zonă cu diverse activităţi, să nu fie afectaţi, Ministerul Apărării Naţionale, chiar începând de astăzi, va lucra în regim de urgenţă pentru a restabili transportul pe această zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Podul de peste râul Siret din comuna Sagna, de pe drumul județean DJ 207A, dintre localitățile Luțca și Sagna, s-a prăbușit în cursul zilei de joi, 9 iunie. Două autovehicule care treceau pe pod au fost prinse în incident, unul dintre șoferi fiind rănit. Podul a fost reabilitat anul trecut de Consiliul Județean Neamț, care a transmis că recepția podului încă nu a fost finalizată și că răspunderea pentru starea podului o au constructorul, proiectantul și cei care au dat soluțiile tehnice. Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz, în vederea stabilirii modalității de realizare a reabilitării podului (detalii aici).
Comentarii