Prima paginăRoman

Premianta bacalaureatului

Dimensiune text

Cu nota 10 la matematică, 10 la informatică și 9,8 la limba română, Georgiana Pascaru (foto), de la Colegiul Național „Roman-Vodă”, este premianta acestei ediții a examenului de bacalaureat. Cu media generală 9,93, ea s-a clasat pe poziția a doua în județ, fiind foarte aproape de a se număra printre puținii absolvenți din țară care au încheiat examenul de maturitate cu nota maximă.

 

Mă așteptam să am note mari, dar nu m-am așteptat să fiu prima. Și eu, și familia mea ne-am bucurat foarte mult„, a spus Georgiana, care este un model de urmat pentru cei doi frați mai mici.
Ea consideră că nu există o rețetă fermecată pentru a obține note mari la bacalaureat, „secretul” fiind cunoscut, de altfel, tuturor candidaților.
M-am pregătit tot timpul, în toți anii de liceu, iar la examen am reușit să mă concentrez foarte bine, să nu mă gîndesc la nimic altceva„, a spus Georgiana, care a participat și la ședințele gratuite de pregătire organizate la Centrul de pregătire de la Biserica „Precista Mare”.

Ea este din Cotu Vameș și în toți anii de liceu nu a întîrziat și nici nu a lipsit de la școală, deși drumul ei de acasă pînă la școală era mult mai lung decît al colegilor. „Pentru înviorare”, cum spune ea. „Nu pot să spun că nu m-am bucurat din plin de tot ce înseamnă viața de licean. Mi-am făcut prieteni foarte buni, am avut profesori minunați, am învățat și ne-am distrat împreună. Poți să ai timp pentru toate dacă știi să te organizezi și faci lucrurile cu măsură„, a spus Georgiana. Pasionată de matematică și de informatică, dar, în egală măsură, de limba engleză, ea și-a propus să urmeze cursurile Facultății de Informatică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și să facă o carieră în informatică.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Adina Pintilie 9 ani

    O eleva deosebita, o colega-model, un om minunat! Felicitari, Georgiana! Consecventa si echilibrul tau, constiinciozitatea si foarte buna educatie de care ai dat dovada in toti anii de liceu si-au spus acum cuvantul! Meriti din plin! Mult succes mai departe si o viata minunata, plina de binecuvantari!
    Adina Pintilie