Prima paginăSport

„Preferăm să jucăm cu echipa din Bosnia, din motive financiare”

Dimensiune text

Afirmaţia îi aparţine preşedintelui clubului HCM Roman, Lucian Micu, după tragerea la sorţi a echipei pe care HCM o va întâlni în Cupa EHF. 

HCM Roman va juca primul meci din ediţia 2015-2016 a Cupei EHF în turul al treilea. HCM Roman va întâlni pe învingătoarea dintre HZRK Grude Autoherc (Bosnia Herţegovina) şi Fram (Islanda), echipe care se vor confrunta în cel de al doilea tur al cupei EHF, în 17 şi 24 octombrie. Meciurile echipei romaşcane sunt programate a se disputa în 14 sau 15 noiembrie, turul, respectiv, 21 sau 22 noiembrie, returul, cu una dintre cele două.

„Nu ştim prea multe în ce priveşte jocul celor două echipe. În următoarea perioadă, ne vom documenta bine. Din câte ştim, pot spune că pornim cu prima şansă în confruntarea cu oricare dintre ele. În acest moment, ne preocupă factorul financiar şi, din acest motiv, am prefera să jucăm cu echipa din Bosnia Herţegovina. O deplasare până în Islanda ar fi extrem de costisitoare. Altfel, vreau să mai precizez că lotul HCM Roman se va întoarce vineri din stagiul de pregătire de la Văratec, unul suportat financiar de Consiliul Judeţean Neamţ, bani la care se mai adaugă şi cheltuielile cu echipamentul. Țin să mulţumesc pentru sprijinul acordat. Echipa va avea pauză la sfârşitul săptămânii, iar de luni va relua antrenamentele, în Sala Sporturilor, cu antrenorii Florentin Pera şi Viorel Lazăr”, a afirmat Lucian Micu, preşedintele HCM Roman.

COMENTARII

WORDPRESS: 0