Prima paginăSport

Posibile adversare ale HCM Roman în optimile Cupei Cupelor

Dimensiune text

Alături de HCM Roman sunt alte 11 echipe calificate în optimile de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin, dintre cele care au jucat în turul al treilea al competiţiei menţionate. Este vorba despre Sercodak Dalfsen (Olanda), Zvezda Zvenigorod (Rusia), Fleury Loiret Handball (Franţa), Midtjylland (Danemarca), Randers HK (Danemarca), Rail Cargo (Ungaria), Siofok KC Galerius Furdo (Ungaria), HSG Blomberg Lippe (Germania), Radnicki Kragujevac (Serbia), Tertnes Bergen (Norvegia) şi Byasen Trondheim (Norvegia). Vor mai fi în optimile de finală ale Cupei Cupelor alte patru echipe care au jucat în Liga Campionilor şi n-au reuşit să se califice în grupele principale din competiţia numărul 1: Hypo Niederosterreich (Austria), HC Podravka Koprivnica (Croaţia), HC Lokomotiva Zagreb (Croaţia), MKS Selgros Lublin (Polonia).

Partidele din Cupa Cupelor, din optimi şi până în finală, se vor desfăşura tur-retur. N-a fost stabilit programul meciurilor din faza următoare. HCM Roman ar putea întâlni pe oricare dintre celelalte 15 calificate în optimi. „La acest nivel, nu cred că se mai pune problema de adversară slabă. Aştept şi eu să văd cu cine vom juca. N-am nicio preferinţă”, a afirmat Lucian Micu, preşedintele grupării HCM Roman.

Rezultate din turul al treilea al Cupei Cupelor: Kuban Krasnodar (Rusia) – Midtjylland (Danemarca) 23-34 şi 17-31, HC Odense (Danemarca) – Randers HK (Danemarca) 26-30 şi 28-28, LK Zug Handball (Elveţia) – Sercodak Dalfsen (Olanda) 34-35 şi 17-32, Rail Cargo (Ungaria) – Zork Jagodina (Serbia) 40-23 şi 35-21, Zvezda Zvenigorod (Rusia) – Vistal Gdynia (Polonia) 32-20 şi 24-27, WHC Metalurg Skoplje (Macedonia) – Siofok KC Galerius Furdo (Ungaria) 17-26 şi 14-36, BNTU BelAZ Minsk (Belarus) – HSG Blomberg Lippe (Germania) 29-38 şi 25-29, Universitatea Cluj – Radnicki Kragujevac (Serbia) 29-29 şi 19-24, Nordstrand HB Elite (Norvegia) – Tertnes Bergen (Norvegia) 19-22 şi 26-30, Byasen Trondheim (Norvegia) – Mecalia Atletico Guardes (Spania) 30-25 şi 35-31, Fleury Loiret Handball (Franţa) – ZRK Umag (Croaţia) 39-15 şi 34-20.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0