Duminică, 13 septembrie, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, pompierii romaşcani au organizat, în Piaţa „Roman-Vodă”, un punct de prezentare a tehnicii pentru toţi cei interesaţi şi au împărţit materiale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, între orele 10 şi 18.
„Astăzi aniversăm 167 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, atunci când, la 13 septembrie 1848, o companie de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu a dat piept cu un corp de armată turcesc, condus de Kerim-Paşa. Astăzi desfăşurăm o activitate de informare a populaţiei cu semnificaţia Zilei Pompierilor. Oferim pliante, steguleţe şi îi invităm pe toţi cei care doresc să vină să facă poze”, a afirmat plutonier adjutant Marcel Bujor, şeful gărzii de intervenţie de la Detaşamentul de Pompieri Roman.
Marţi, 15 septembrie, va fi organizată o zi a porţilor deschise, în toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Neamţ, existând posibilitatea ca fiecare cetăţean să vadă îndeaproape tehnica de intervenţie în situaţii de urgenţă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol