Roman, Neamț
Căutare site

Polițiştii nemțeni vor mai multe sporuri

Pentru a fi ascultaţi, ei vor protesta în faţa Ministerului de Finanţe. Protestul va avea loc miercuri, între orele 8.00 şi 16.00.

Miercuri dimineaţă, începând cu ora 8.00, 15 poliţişti din Neamţ se vor alătura altor colegi din toată ţara pentru a participa la un protest în faţa Ministerului Finanţelor Publice. Protestul este organizat de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), iar vicepreşedintele SNAP, agentul de poliţie Ioan Cănărău, a declarat că nu va lipsi de la această acţiune.

„Vom protesta pentru drepturile noastre. Printre acestea se numără prima de vacanţă şi al 13-lea salariu, drepturi pierdute în 2009. Am ales să protestăm în faţa Ministerului de Finanţe, pentru că domnul ministru Gabriel Oprea nu poate acorda aceşti bani poliţiştilor fără avizul ministrului de Finanţe”, a afirmat Ioan Cănărău, preşedintele SNAP Neamţ şi vicepreşedinte SNAP.

Acesta a precizat că la protest este aşteptat chiar ministrul de Interne.

„Dacă nu ni se vor rezolva solicitările, vor urma, cel mai probabil, şi alte proteste. Mai ales că există şi alte nemulţumiri. În luna iulie a fost dat un ordin de ministru conform căruia noi ar trebui să primim sporuri de 75% pentru zilele de sâmbătă şi duminică lucrate şi pentru care nu primim zile libere corespunzătoare”, a mai spus Ioan Cănărău. Conform unui comunicat al SNAP,
„Ordonanţa 37/2014 şi Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor 101/2014 nu se aplică, în sensul că poliţiştii nu primesc banii pentru sporurile respective. Această situaţie s-a creat din cauză că ordinul nu a fost conceput în mod corect, nu a fost pus în aplicare de către cei care aveau obligaţia să o facă, de aceea nici până la această dată drepturile nu sunt acordate corespunzător, poliţiştii fiind prejudiciaţi. Cu această ocazie s-a hotărât ca, începând cu data de 2 decembrie, să fie constituit un grup de lucru la nivelul MAI, format din specialiştii ministerului şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale, care să corecteze Ordinul 101/2014 şi să elaboreze un proiect de ordonanţă pentru drepturile salariale ale poliţiştilor pe anul 2015, inclusiv completarea Acordului colectiv privind raporturile de serviciu. Referitor la drepturile salariale pe care poliţiştii le-au pierdut în 2009 (al 13-lea salariu, prima de vacanţă), domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea a declarat că nu îşi poate lua angajamentul că acestea vor fi rezolvate în 2015, situaţia fiind determinată de bugetul care va fi aprobat de Guvernul României, respectiv Ministerul Finanţelor Publice”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.