Peste 100 de poliţişti din judeţ au participat la un seminar în care au învăţat despre combaterea contrabandei cu produse din tutun şi bunuri contrafăcute.
Acest seminar a fost cofinanţat prin intermediul programului Hercule II (2007-2013) al Uniunii Europene. Seminarul organizat cu fonduri europene a durat două zile, timp în care s-a prezentat politica OLAF (Biroul European Anti-Fraudă) cu privire la combaterea contrabandei cu produse din tutun şi a mărfurilor contrafăcute. La seminar au participat 125 de poliţişti din Regiunea Nord-Est, cei mai mulţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ. În cadrul seminarului au fost prezentate aspecte teoretice, dar şi cazuri instrumentate şi soluţionate de Poliţia Română. Motivul pentru care şeful IPJ Neamţ a aplicat şi a câştigat acest proiect este acela că, din analiza situaţiei operative a anilor 2011, 2012 şi 2013, la nivelul IPJ Neamţ s-a observat o creştere anuală a confiscării produselor din tutun. Astfel, în 2011 au fost confiscate 427.786 ţigarete, în 2012 s-au confiscat 31 de kilogramre de tutun vrac şi 198.880 de ţigarete, iar în anul 2013 au fost confiscate 966.525 ţigarete.
Comentarii