HomeNeamt

Polițiști detașați din cauza rudelor

Polițiștii care ar putea avea afinități electorale vor fi detașați pînă la finalul alegerilor din iunie din zona lor de competență.

 

Decizia a fost luată de comisarul șef Paul Tablan, inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Neamț, pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la profesionalismul polițiștilor pe care îi coordonează. „Este cazul a trei polițiști, care vor fi detașați, pe toată perioada campaniei electorale. Cei implicați au venit și mi-au explicat situațiile, iar eu am luat această decizie. Tatăl unei polițiste de la Secția de Poliție Piatra Neamț, cu sediul în Gîrcina, va candida la aceste alegeri și colega va fi detașată. Un caz similar este cu un coleg din Păstrăveni, a cărui soție candidează în comună. Un al treilea polițist care va fi detașat este agentul Ilie Marcel, de la Zănești, colegul fiind «în vizorul» unui candiat la Primăria Zănești. Și nu aș vrea ca un eventual eșec al candidatului să fie pus pe seama Poliției„, a afirmat comisarul șef Paul Tablan, inspectorul-șef al IPJ Neamț.

Șeful polițiștilor nemțeni a precizat că va dispune și alte măsuri, în funcție de evoluția campaniei electorale. O campanie destul de agitată, avînd în vedere că, în trei zile de la debut, au fost înregistrate mai multe dosare penale pentru distrugerea unor afișe, dar și pentru o bătaie pornită din motive electorale.