HomeNeamt

Polițiști cercetați de polițiști

Peste 150 de polițiști din cadrul IPJ Neamț au fost reclamați conducerii inspectoratului, numai în jumătate de an. 24 dintre polițiștii  reclamați s-au ales cu dosar penal.

 

Cetățenii care se simt nedreptățiți de activitatea desfășurată de polițiști au posibilitatea de a sesiza acest fapt unor ofițeri superiori, care au competența de a verifica astfel de reclamații. Acest lucru este efectuat de către polițiștii de la Biroul Control Intern din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Neamț. La nivelul IPJ Neamț, în primul semestru al acestui an  au fost înregistrate 159 lucrări care fac referire la fapte de natură disciplinară și 14 dosare penale în care sînt reclamați polițiști și care vizează nemulțumiri ale cetățenilor privind modul de verificare ori soluționare a plîngerilor depuse de aceștia sau modul de executare a sarcinilor ce le reveneau polițiștilor. Din cele 14 dosare penale, 13 dosare au fost declinare la unitățile de parchet avînd competență în soluționare, iar intr-un dosar s-a propus neînceperea urmăririi penale.

Din cele 159 reclamații, 24 au fost confirmate, patru au fost înaintate la Direcția Generală Anticorupție (DGA), întrucît vizau presupuse fapte de corupție, iar 11 au fost transformate în dosare penale.

Cei patru polițiști care lucrează în Biroul Control Intern – atît ofițeri, cît și agenți – pot realiza controale, verifică petițiile cetățenilor, rapoartele și memoriile personalului, cercetează prealabil faptele care constituie abateri disciplinare, efectuează cercetări administrative în vederea stabilirii răspunderii materiale a personalului pentru prejudiciile cauzate inspectoratului și cercetează penal infracțiunile săvîrșite de polițiști, cu excepția celor care sînt, în mod obligatoriu, în competența de soluționare a altor organe de cercetare penală.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • IONUT 12 ani ago

    SEFUL INSPECTORATULUI CAT SI CEI DE LA BIROUL CONTROL INTERN SUNT NISTE CORUPTI , NU AVETI INCREDERE IN EI .