Bărbat din comuna Făurei, reținut de poliție în urma unui conflict cu un consătean

HomeActualitate

Bărbat din comuna Făurei, reținut de poliție în urma unui conflict cu un consătean

Luni, 30 septembrie, un bărbat din comuna Făurei a fost reținut de polițiști, în urma unui conflict. Conform IPJ Neamț, la data de 27 septembrie, în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe terasa unui bar din localitatea Budești, comuna Făurei, are loc un conflict.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că în timp ce un bărbat de 40 de ani, se afla pe terasa unui local, din comuna Făurei, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 61 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi aplicat o lovitură, în zona feței, arată IPJ Neamț.

„Bărbatului de 40 de ani i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26 din 2024, acesta declarând faptul că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu. În acest context, i-a fost înmânat formularul de cerere pentru emiterea unui ordin de protecție. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar la data de 30 septembrie au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 61 de ani”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Comentarii

WORDPRESS: 0