Podul de la Ion Creangă, la mîna președintelui Băsescu

Președintele a trimis spre reexaminare legea prin care se dădea verde defrișării pădurii de pe malul drept al Siretului, în zona podului de la Ion Creangă. Acest lucru pune sub semnul întrebării siguranța locuitorilor din mai multe sate.

Președinții României, judecați de sătenii din Ion Creangă
Bani de la CJ Neamț pentru Parohia Ion Creangă și pentru Mănăstirea Giurgeni
Proiecte de milioane de euro în comuna Ion Creangă

Președintele a trimis spre reexaminare legea prin care se dădea verde defrișării pădurii de pe malul drept al Siretului, în zona podului de la Ion Creangă. Acest lucru pune sub semnul întrebării siguranța locuitorilor din mai multe sate.

 

 

Președintele Traian Băsescu a trimis, joi, Parlamentului, cererea de reexaminare asupra legii privind scoaterea din fondul forestier național a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului și transmiterea acestora din administrarea Direcției Silvice Neamț, în administrarea Consiliului Județean Neamț, motivînd că acest lucru ar fi oportun numai cu condiția compensării cu alte terenuri echivalente, respectîndu-se prevederile legale în vigoare. Președintele țării consideră că, pentru realizarea lucrărilor de investiții pe amplasamentul solicitat, este necesară compensarea suprafeței care va trece de la Direcția Silvică la Consiliul Județean cu alte terenuri echivalente.

Terenul la care face referire președintele Băsescu are aproape 16 hectare și este situat pe malul rîului Siret, în aproapierea podului de la Ion Creangă. Pentru a putea începe lucrările de consolidare a podului și întărire a malurilor, ar fi necesară defrișarea pădurii de pe  acel teren, realizabilă doar în urma trecerii terenului din administrarea Direcției Silvice Neamț în cea a Consiliului Județean Neamț.
Din acest motiv, deputatul Marius Neculai a inițiat un act normativ, pe care l-a prezentat în Parlament. După ce legea a fost aprobată în Parlament, trebuia promulgată de președintele țării pentru a-și produce efectele, însă Traian Băsescu a trimis-o spre reexaminare.

Suprafața de teren de 16 hectare pe care Consiliul Județean Neamț vrea să o defrișeze conține vegetație care împiedică scurgerea optimă a apei în zona podului de la Ion Creangă. Din această cauză, Siretul a provocat, în timp, numeroase distrugeri în satele situate de-a lungul rîului și a afectat podul rutier care face legătura între satul Cotu-Vameș și localitățile de pe celălalt mal, cum ar fi Ion Creangă, Recea, Valea Ursului sau Oniceni.

Consiliul Județean a alocat de mai multe ori sume considerabile pentru reparații la pod, dar lucrările s-au dovedit ineficiente. Soluția defrișării a fost aprobată ca fiind cea mai bună, în condițiile în care proiectul prevedea și o împădurire, ca o protecție suplimentară a localităților situate pe malul stîng al Siretului.


COMENTARII

WORDPRESS: 0