Joi, 17 aprilie, Organizația PNL Roman a oferit, așa cum a făcut în ultimii ani în preajma marilor sărbători creștine – Crăciun și Paști -, pachete cu alimente romașcanilor cu posibilități materiale reduse. Pachetele au fost înmânate de către primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, președintele PNL Roman, alături de viceprimarul Leonard Achiriloaei, consilieri locali și membri ai PNL Roman.
„Dăm slavă lui Dumnezeu că și în acest an ne-am învrednicit, Organizația Municipală a PNL Roman, consilierii municipali, colegii care s-au implicat, pentru ca această acțiune, «Să nu-i uităm nicicând pe cei mai triști ca noi» – care se întâmplă de două ori pe an, la Crăciun și de Paști -, să poată să meargă mai departe. Le mulțumesc colegilor mei care s-au implicat, pentru ca, puțin cu puțin, să facă mai mult pentru a putea să-i ajutăm și pe cei aflați în nevoi.
Așadar, astăzi am înmânat pachete cu alimente de bază – precum făină, orez, ulei, carne sau cozonac -, lucruri care sunt indispensabile unui român, să le aibă pe masă de sărbătorile de Paști și pe care nu toată lumea și le poate permite. Sigur că nu putem acoperi toată nevoia, dar încercăm, prin gestul nostru, să aducem un zâmbet pe fața celor care sunt mai triști, care au anumite nevoi, și ne bucurăm ca și cum noi am fi primit, prin acest dar pe care l-am făcut celor care astăzi au plecat de aici un pic mai fericiți.
Le urez tuturor, și celor în nevoi, și celor în puteri, le doresc să fie sănătoși, să se bucure de aceste sărbători divine. Hristos cu noi, Hristos între noi, Hristos pentru noi. Să-L primim cum se cuvine pe Mântuitorul, care ne aduce iertarea și mântuirea. Îl slăvim, Hristos învie și să ne bucurăm că mereu Îl avem în sufletele noastre. Doamne, ajută!”, a declarat cu acest prilej primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu.
Comentarii