Neculai Stan (foto) şi-a dat demisia din toate funcţiile deţinute în partid. Acesta a explicat că noua conducere a organizației PNL Neamţ lucrează netransparent. Neculai Stan îl acuză pe Liviu Brătescu că vrea să preia preşedenţia PNL Roman.
Neculai Stan a demisionat din toate funcţiile pe care le deţinea în Partidul Naţional Liberal (PNL) Neamţ. Acesta acuză noua conducere a PNL Neamţ că încearcă, pe la spate, să înfiinţeze un alt Birou Politic la Roman, chiar dacă el a fost deschis la dialog faţă de preşedintele interimar al PNL Neamţ, deputatul ieşean Mugur Cozmanciuc.
„Am fost sunat, vineri, de la cabinetul domnului preşedinte, pentru a mă întâlni cu dumnealui, dar am fost plecat din oraş cu nişte probleme familiale şi nu am putut să fac acest lucru. În paralel cu aceste contacte, aflu că un domn din Iaşi umblă prin oraş să constituie un nou birou PNL la Roman. Pe la spate, probabil, a fost desemnat neoficial un nou preşedinte, care a primit ca sarcină să formeze, probabil, o nouă conducere. Fiind pus în faţa unui asemenea procedeu, pe care îl consider josnic, îmi dau demisia din funcţia de preşedinte ales, din funcţia de membru în Biroul Local Roman şi pentru că nici până acum nu ştiu ce s-a întâmplat cu Biroul Teritorial Neamţ, îmi dau demisia şi din acel organism. În acest moment rămân simplu membru de partid”, a afirmat liberalul Neculai Stan.
Fostul preşedinte al PNL Roman a adăugat că ce se întâmplă acum în PNL nu face bine partidului. Neculai Stan a recunoscut că rezultatul PNL Roman la alegerile europarlamentare a fost unul slab, dar motivează acest scor prin condiţiile grele de la nivel naţional – ruperea USL şi candidatura independentă a lui Mircea Diaconu – şi local – îndemnul primarului Leoreanu de a vota cu o anumită listă.
Fostul preşedinte a confirmat că cel care doreşte înfiinţarea unui birou politic la PNL Roman este Liviu Brătescu, fost candidat USL la alegerile parlamentare din 2012. Acesta a fost primul în preferinţele romaşcanilor, dar, conform legii redistribuirii, deputatul Colegiului nr. 4 a devenit Elena Udrea. Liviu Brătescu este consilier PNL în Consiliul Judeţean Iaşi şi vicepreşedinte al PNL Iaşi.
„Mi-am dat demisia pentru că am vorbit cu persoane cărora li s-a propus să facă parte dintr-un nou Birou Politic al PNL Roman. Consider că este un joc duplicitar şi nu mai am ce discuta cu domnul Cozmanciuc pe această temă. Nu voi reveni asupra deciziei de astăzi”, a precizat Neculai Stan.
Liviu Brătescu nu a dorit să comenteze afirmaţiile lui Neculai Stan. „Nu fac niciun fel de comentariu cu privire la declaraţiile altora. Eu sunt adeptul comunicării directe şi, atunci când va fi cazul, voi organiza o conferinţă de presă. Eu am fost în Roman în toată această perioadă, mă interesează tot ce se întâmplă în PNL Roman, evident că discut cu oamenii”, a declarat Liviu Brătescu.
Fostul candidat pentru Colegiul nr. 4 va lansa o carte, la Roman, în care face referire la alegerile din 2012. Atunci, după ce s-au cunoscut rezultatele scrutinului de la alegerile parlamentare, Liviu Brătescu a acuzat că membri ai PNL nu au făcut campanie pentru el, ci că i-au pus piedici în lupta electorală. PNL Roman are, în acest moment, aproximativ 1.700 de membri.
Comentarii
Mare mincinos acest Bratescu. Nici macar cand e prins cu mata in sac nu e in stare sa spuna cinstit ce si cum, o tot da pe dupa visin. Nu pot sa inteleg de unde au aparut aceste personaje gen Bratescu, Cozmanciuc la Roman si Neamt. Sunt reteta perfecta pentru distrugerea filialei Neamt si organizatiei Roman. Dar pana la urma poate asta s-a si dorit.
Pacat…munca unor oameni e distrusa peste noapte, probabil se doreste de la centru disparitia PNL si asta e modul in care se lucreaza