Prima paginăRoman

Ploaia înghețată, test de echilibristică

Dimensiune text

Fenomenul meteo a creat mari probleme romașcanilor care au ieșit joi din casă, chiar dacă a fost folosită o cantitate de antiderapant, împrăștiată în oraș, de două ori mai mare decât în alte zile.

 

 

Mersul la serviciu sau la școală s-a dovedit a fi un adevărat exercițiu de echilibristică pentru romașcani, joi dimineață. În cursul nopții de miercuri spre joi a plouat, iar dimineață, când temperaturile au ajuns la valoarea de zero grade Celsius, apa a înghețat și a transformat orașul într-un mare patinoar. Un strat subțire de gheață s-a așezat și pe mașini, astfel că și cei care au vrut să plece de acasă cu autoturismele au avut cevrăștierea de lucru până au putut conduce în condiții de siguranță.

Fenomenul, rar întâlnit în țara noastră, a creat bătăi de cap și societății de salubrizare. „Joi dimineață, am fost pe teren începând cu ora 5.00. Am dat cu clorură de calciu pe bulevardul Roman Mușat, pe străzile Cuza Vodă și Sucedava, dar și pe bulevardul Republicii, conform unui grafic stabilit de comandamentul de iarnă al Primăriei Roman, coordonat de domnul primar Laurențiu Dan Leoreanu. La ora 6.00 a început să burnițeze, iar apa îngheța aproape instantaneu atunci când atingea solul și am început să împrăștiem antiderapant solid. Din cauza acestui fenomen, am dublat echipele de intervenție și am folosit personalul de la măturatul stradal și colectarea deșeurilor pentru a da cu antiderapant pe șoselele din oraș și pe trotuare. Am intervenit pe toate străzile, inclusiv printre blocuri, așa cum a decis domnul primar în comandamentul de iarnă„, a afirmat Ionel Ciocan, directorul Rossal Roman.

Conform rapoartelor întocmite de firma de salubritate la finalul intervenției din prima parte a zilei, în oraș a fost împrăștiată o cantitate de 100 metri cubi de material antiderapant, dublu față de alte zile cu ninsoare și gheață.
Intervenția s-a efectuat, pe străzi, cu patru bascule și două sărărițe, iar pe trotuare, cu o basculă și cu o mașină mai mică, din care lucrătorii împrăștiau cu lopețile. În total, 60 de angajați ai Rossal Roman au făcut ca circulația să se desfășoare normal în oraș, în ciuda condițiilor meteorologice.

Ploaia înghețată a afectat tot județul Neamț. Joi, încă de la primele ore, la serviciul de urgență 112 au fost numeroase apeluri prin care șoferii solicitau suplimentarea cantității de antiderapant de pe drumurile naționale și județene.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • stef 8 ani

    eu am vazut ca sa iesit la treaba abia la ora 7,00.. cum puteti spune ca la ora 5…. de ce nu spuneti realitatea nu inflorituri

  • gicu 8 ani

    D-lLeoreanu sa incerce sa vorbeasca si realitatii nu sa minta ca la o sadinta de consiliu, cu materiale s-a inceput a se da dupa ce au plecat copii l-a scoala si pe unele strzi cum este Bogdan Dragos erea aprope 10 si nu a avut maglavai decat pana in colt la Tineretului la Chelaru si mai de parte la vale pa..Asa ca, coane ciocul mic .