Roman, Neamț
Căutare site

Plata salubrizării, obligatorie pentru fiecare persoană

Consiliul Local Roman a aprobat, în şedinţa extraordinară care a avut loc luni, 9 noiembrie, o taxă specială pentru persoanele fizice sau juridice din Roman care nu au încheiat contract de salubritate.

Această taxă specială va fi aplicată acelor romaşcani care nu au, în mod direct sau indirect, adică prin asociaţia de proprietari, un contract cu firma care vine şi transportă gunoiul din faţa porţii sau de la platforma de gunoi până la depozitul de deşeuri.

Taxa specială este prevăzută într-o lege ce a fost promulgată anul trecut. Este vorba despre Legea 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006. Conform actului normativ menţionat, la articolul 26, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:

„(2^1) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu operatorii, au obligaţia să ţină, la zi, evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări servicii. (2^2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (2) lit. c), şi să deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestaţiei efectuate la utilizatorii fără contract.” Adică exact taxa specială pe care consilierii romaşcani au aprobat-o în şedinţa de luni şi care este în valoare de opt lei/persoană/lună, în cazul persoanelor fizice, şi de 80 de lei/metru cub/lună, în cazul persoanelor juridice.

Dacă nu ar fi aprobat o asemenea taxă, administraţia locală ar fi fost amendată. În aceeaşi lege nr. 99/2014, se precizează:

„constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei nerespectarea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiei de a institui taxe speciale pentru utilizatorii care refuză încheierea contractelor de prestări servicii cu operatorii de salubrizare”.

Măsura aceasta va afecta mai puţin de 10% din cetăţenii municipiului Roman, cei mai mulţi plătind pentru gunoiul pe care îl produc şi care este transportat la depozitul temporar. Ceilalţi, care refuză să plătească, sunt în evidenţa operatorului de salubritate, dar nu există măsuri coercitive, deşi, tot conform legii, firma are obligaţia de a ridica gunoiul din faţa casei/de pe platforma special amenajată, chiar dacă acest serviciu nu este plătit.

Acest lucru pare să nu fi fost, însă, înţeles, de unii romaşcani.

„Instituirea taxei de salubritate a provocat multe discuţii între romaşcani. Chiar s-au format câteva grupuri de iniţiativă, am primit şi eu pe email propuneri de la dumnealor. Spuneau să se ia la toată lumea, să nu existe două categorii de romaşcani: unii care au contract cu Rossal şi alţii care plătesc la primărie. Au spus să plătească o taxă de salubritate pentru toţi romaşcanii, taxă care să fie plătită la începutul anului, la primărie, odată cu taxele şi impozitele locale. Aşa, cetăţenii care vor se pot separa, fiindcă se va plăti gunoiul la primărie, iar pentru apă şi canal se vor putea separa”, a spus consilierul local Constantin Holban.

Prezent la şedinţă, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a explicat că este vorba despre o taxă pentru cei care nu plătesc acum serviciul de salubrizare şi că taxa trebuie instituită obligatoriu, fiindcă există lege în acest sens. La finalul discuţiilor, toţi consilierii prezenţi la şedinţă, cu excepţia lui Constantin Holban, au votat pentru taxa specială pe salubritate.

În aceeaşi şedinţă a legislativului local, consilierii au aprobat taxele şi impozitele locale pentru anul viitor, dar şi reducerea pentru persoanele cu venituri mici. Ședinţa extraordinară a Consiliului Local Roman a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor de la clubul Colectiv din Bucureşti.

Comentarii 2

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Jos traseistii!

    Taxa va afecta pe toti romascanii deoarece acum platim 5 lei/ persoana si dupa aplicarea acestei legi vom plati 8 lei / luna / persoana.
    IN aceasta afacerte primaria este un intermediar inutil care incarca suplimentar tariful.

  2. alexa_nt

    Aceasta hotarare a consiliului local este neconstitutional deoarece provoaca discriminare intre beneficiari de serviciu de salubritate intre cei ce au contract direct si cei ce platesc taxa la primarie si prefectura sa nu aprobe aceasta hotarare si autoritatea pentru discriminare ar trebui sa intervina urgent .Aceasta hotarare nu prevede posibilitatea ca un cetatean ce are contract ,pentru diferite motive doreste sa plateasca serviciul de salubritate ca taxa la primarie.Oare de ce consilierii nu gandesc cand voteaza o hotarare ,cu exceptia d-luiConstantin Holban care prin refuzul lui de a vota aceasta jecmaneala a populatiei ,dovedeste ca intradevar este un consilier ales de cetateni si pentru cetateni .Cinste lui,si cred ca va face un amendament la aceasta hotarare pentru care va fi ajutat de populatie,prin punerea in miscare a ;STRAZII;CE CRED CA VA DETERMINA AUTORITATILE SA SE GANDEASCA LA POPULATIE.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.