Roman, Neamț
Căutare site

Plan roșu de intervenție în Neamț: nouă morți, după ce un microbuz a căzut în râul Bistrița

Plan roșu de intervenție în Neamț: nouă morți, după ce un microbuz a căzut în râul Bistrița

 

 

Numeroase forțe de intervenție din județul Neamț au fost activate prin planul roșu, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1, după ce un microbuz a căzut în râul Bistrița, în zona podului din satul Viișoara, în comuna Alexandru cel Bun.

Planul roșu de intervenție a fost activat prin ordinul inspectorului șef al ISU Neamț, cu aprobarea prefectului județului, forțele de intervenție fiind trimise la fața locului, în sprijinul pasagerilor microbuzului. Conform informațiilor de la fața locului, în microbuz s-ar fi aflat zece persoane.

Au fost mobilizate o autospecială de stingere, una de descarcerare, două echipaje de prim ajutor SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o barcă de salvare și două echipaje medicale ale Servicului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost dislocat un echipaj de scafandri de la ISU Bacău. Pentru a putea acționa în apa canalului, s-a colaborat cu Hidroelectrica pentru sistarea uzinării în zonă.

Conform ISU Neamț, o persoană a fost salvată și transportată la spital, iar trei persoane au fost declarate decedate la scoaterea din apă. Pentru alte patru victime s-au făcut manevre de resuscitare, însă și pentru acesta a fost declarat, ulterior, decesul. Ultimele două trupuri neînsuflețite au fost găsite de scafandri în jurul orei 9.

Victimele sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, din Săvineşti, Podoleni, Făurei, Bârgăoani şi Deleni, judeţul Iaşi. Potrivit reprezentanților poliției, microbuzul se deplasa pe DN 15, pe podul de la Vaduri, spre comuna Săvineşti. Din primele cercetări a reieşit că autoutilitara era condusă de un bărbat de 25 de ani, din Săvineşti, şi avea direcţia de mers Bicaz – Piatra Neamţ. În localitatea Vaduri, înainte de podul care traversează canalul râului Bistriţa, a pătruns pe sensul opus, a părăsit partea carosabilă şi a căzut în albia râului. În urma accidentului autoutilitara s-a scufundat, fiind scoasă de echipajele ISU Neamţ.

Un singur tânăr dintre cele zece persoane aflate în autoutilitară, în vârstă de 22 de ani, a reuşit să se salveze, acesta fiind pasager pe locul dreapta faţă. A fost preluat ulterior de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut şi contuzie toraco-abdominală, rămânând internat în stare stabilă la Secţia Chirurgie.

„Din cercetările preliminare a rezultat ca accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei defecţiuni la roata stânga spate, aceasta desprinzându-se de autovehicul în momentele premergătoare accidentului. Autoutilitara este proprietatea conducătorului auto şi are inspecţia tehnica periodică valabilă pana la data de 23.08.2018. În urma examinării acesteia s-a constatat ca dintre cele șase locuri pe scaune, autoutilitara avea montate doar trei scaune omologate în partea din faţă, iar în spaţiul destinat transportului de marfă, erau transportate, atât bagaje, cât şi șapte pasageri, pe bănci din lemn, improvizate”, au precizat reprezentanții Poliției, citați de Mediafax.

Autoutilitara privată transporta muncitori forestieri de la Arad spre Săvinești, lucrătorii revenind acasă de Sărbătorile Pascale. Cei zece ocupanți ai autoutilitarei lucrau ca zilieri în județele Arad și Alba, unde efectuau lucrări de împădurire, și nu aveau forme legale.

Conform reprezentanților Prefecturii Neamț, în momentul degajării autoutilitarei din canal s-a putut constata lipsa roții stânga spate, aceasta fiind probabil cauza producerii accidentului.  Ulterior autovehiculul a fost transportat la sediul Registrului Auto Român Neamț, în vederea efectuării expertizelor tehnice.

„Șoferul, proprietar al autovehiculului, era posesor al permisului de conducere din anul 2016 și mai fusese sancționat contravențional de zece ori, opt dintre sancțiuni fiind pentru încălcarea regimului de viteză. Autoutilitara era cu Inspecția Tehnică Periodică valabilă, însă era prevăzută, conform cărții de identitate auto, cu șase locuri. În momentul producerii accidentului numărul de pasageri admis era depășit. Rămâne ca în urma cercetărilor să se determine dacă condițiile de transport ale ocupanților erau conform legii”, precizează un comunicat al Prefecturii Neamț.

În scopul ajutorării familiilor celor decedați, prefectul județului Neamț a solicitat sprijinul primarilor din unitățile administrativ teritoriale de domiciliu al victimelor, Consiliului Județean Neamț și altor instituții competente, astfel încât familiile celor decedați să primească ajutorul necesar în această perioadă.

Prefectura a făcut publice numele victimelor accidentului de la Viișoara:

  • singurul supravieţuitor al accidentului este Ionuţ Vîrlan, de 22 de ani, din comuna Podoleni, județul Neamț, internat în Spitalul Piatra Neamț în stare stabilă;
  • Gabriel Nistor, 25 de ani, din comuna Săvineşti, județul Neamț, care era şi proprietarul autovehiculului;
  • Ciprian Nistor, în vârstă de 22 de ani, din comuna Săvineşti, județul Neamț;
  • Ştefan Vîrlan, de 26 de ani, din comuna Podoleni, județul Neamț;
  • Dan Bleambă, de 45 de ani, din comuna Făurei, județul Neamț;
  • Denis Bleambă, de 19 ani, din comuna Făurei, județul Neamț;
  • Ionuţ Tănase, de 26 de ani, comuna Făurei, județul Neamț;
  • Ionuţ Nechifor, de 17 ani, comuna Făurei, județul Neamț;
  • Ştefan Vrabie, de 45 de ani, din comuna Bîrgăuani, județul Neamț
  • Constantin Lupu, de 19 ani, din comuna Deleni, județul Iaşi.

 

 

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.