Reprezentanții municipalității s-au arătat plăcut impresionați de numărul mare al participanților la turul ciclist organizat în acest final de săptămână, cu prilejul Săptămânii Mobilității Europene, la care au luat parte peste 100 de romașcani de toate vârstele. Întrebat de jurnaliști, în conferința de presă de luni, dacă administrația nu intenționează să creeze piste pentru bicicliști care să îi determine pe romașcani să meargă la serviciu pe bicicletă, și nu cu mașinile, primarul Lucian Micu spune că are în vedere amenajarea de piste, dar pentru agrement. Acesta a motivat că infrastructura orașului nu permite amenajarea de piste care să fie folosite de bicicliști pentru a se deplasa prin interiorul orașului.
„Sunt instituții din cadrul Primăriei Roman care au parcări pentru biciclete, cum ar fi Ștrandul municipal sau Direcția de Evidență a Persoanei, inclusiv una amenajată la intrarea dinspre Tosca în Primărie. Vom continua, în perioada următoare, să mai montăm astfel de parcări pentru biciclete. În ceea ce privește posibilitatea amenajării de piste pentru biciclete, necazul cel mai mare al municipiului Roman este că are o infrastructură care nu a previzionat un asemenea volum de trafic și un număr atât de mare de mașini pe raza municipiului. Săptămâna trecută am văzut la Sibiu piste de biciclete făcute oarecum forțat, pe care nu circula niciun biciclist, într-o zonă cu un trafic destul de intens și care reprezintă un real pericol pentru bicicliști. Toate parcările pentru mașini erau în spic și exista pericolul ca șoferii, atunci când ies cu spatele, să nu vadă un biciclist când vine. Dacă vrem să facem piste de biciclete doar de dragul de a le marca pe asfalt, eu nu sunt adeptul acestei idei. Trebuie să facem o gândire foarte clară și, dacă ne vom dori cu adevărat acest lucru, va trebui ca multe străzi din municipiul Roman să devină străzi cu sens unic, tocmai în ideea de a mai crea aceste zone suplimentare și pentru piste de biciclete în condiții de siguranță”, a explicat primarul Lucian Micu.
Dacă pentru amenajarea de piste pentru bicicliști care să le faciliteze accesul către mai multe puncte ale orașului nu se pune la acest moment problema, primarul Micu spune că gândește amenajarea unei piste pe digul de pe malul Moldovei, pentru care va face diligențele necesare de a-l amenaja ca faleză. În acest moment, piste pentru bicicliști, dar în scop de agrement, sunt amenajate în Parcul Municipal și în Complexul Sportiv și de Agrement Moldova.
Comentarii