Pietrele care alcătuiesc lucrarea „Moaşte seculare”, aparţinând artistului Iulian Bulai, pot fi văzute la Muzeul de Artă.
Vizitatorii care vor trece pragul Muzeului de Artă în această perioadă vor avea ocazia de a descoperi, alături de picturi, de sculpturi şi de lucrări de grafică, şi o expoziţie mai specială. Într-o vitrină special amenajată se află bucăţi din zidul Berlinului, un simbol al regimului comunist dărâmat cu 25 de ani în urmă de masele populare, într-un gest devenit simbol al începutului căderii comunismului.
Părţi ale zidului Berlinului, smulse cu dalta şi ciocanul, au fost luate acasă de cei care au participat la demolarea lui. Părţi ale zidului Berlinului au ajuns să fie expuse pe tot mapamondul, iar la preţuri exagerate pot fi cumpărate pe internet. Autorul lucrării, intitulate „Moaşte seculare”, este Iulian Bulai, un romaşcan care a studiat la Universitatea de Artă din Oslo, desemnat studentul român al anului 2011 în străinătate. Pentru cei care îşi vor pune întrebări legate de prezenţa „Moaştele seculare”, aşa cum şi-a numit Iulian Bulai lucrarea, autorul a venit cu precizări.
„Ideea din spatele lucrării «Moaşte seculare» apare ca o reverberaţie a acţiunii de acum 25 de ani. Zidul nu este numai un obiect, ci şi un simbol al suferinţei; în ciuda faptului că divizează, zidul creează o emoţie de masă care, mai degrabă, uneşte. Zidul este punctul de plecare al vindecării unei răni istorice resimţite la nivel social şi personal. În acest sens, zidul poartă conotaţia teologică a crucii – dar care foloseşte un limbaj secular. De aceea, considser că obiectele din «racla» expusă la Muzeul de Artă din Roman sunt elemente sacre aparţinând unui spaţiu căruia îi lipseşte religia în sensul ei clasic. Instalaţia expusă este un exemplu că sacralitatea există, de fapt, în spaţii profund desacralizate. Este şi un exemplu care demonstrează că lipsa fenomenului religios din spaţiul public nu înlocuieşte o lume a mitului, a simbolului sau a acţiunilor religioase: mărturie este ataşamentul berlinezilor faţă de aceste pietre şi amplasarea pietrelor de dimensiuni diferite în spaţiul privat, cât şi în cel public. Într-o lume plină de simboluri şi de ataşament faţă de moaşte – mărturii ale profesării credinţei sfântului -, cred că este important să discutăm şi despre relevanţa moaştelor seculare. Expunerea acestor moaşte seculare este proprie unui Muzeu de Artă, unde vizitatorul poate interacţiona cu o lecţie de istorie la nivel personal. Suferinţa celor care au fost despărţiţi de zid, dar şi bucuria de a fi împreună, pot să ne facă să ne gândim la zidurile care există între noi: ziduri pe care le privim, ziduri care trebuie dărâmate. Racla cu moaşte seculare nu se vrea a fi o alternativă la moaştele care se găsesc în spaţiile sacre consacrate. Aceste două tipuri de moaşte pot exista în mod complementar”, a spus artistul romaşcan Iulian Bulai.
În paralel cu lucrarea de la Roman, o lucrare asemănătoare, dar de mici dimensiuni, va fi expusă în muzeul Akershus Kunstsenter, în Lilestrom, în Norvegia.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol