Prima paginăReligie

Piatră de temelie pentru biserica parohiei Moreni

Piatră de temelie pentru biserica parohiei Moreni

Dimensiune text

Sâmbătă, 20 mai, IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în parohia Moreni din protoieria Roman, unde a sfințit locul pentru o nouă poartă a cerului ce urmează a fi ridicată în această comunitate de credință. Acestuia i s-au alăturat un sobor de preoți, oficialități locale și centrale, precum și câteva sute de credincioși.

În prezent, slujbele sunt oficiate în așezământul social-filantropic parohial, deoarece fosta biserică a fost mistuită într-un incendiu petrecut anul trecut.

,,Biserica aceea care a existat înainte a fost zidită de niște oameni destoinici ai acestor locuri. Dumnezeu a ales acum ca, prin urmașul acestei familii nobile din zona aceasta, care a revenit acasă, să înceapă construcția unui nou lăcaș de cult. Noi nu putem fi insensibili la chemarea moșilor și strămoșilor noștri care își dorm somnul sub glie. Iubiții mei, poporul român este un popor constituit din sfinți și din eroi. Majoritatea celor care s-au jertfit pentru neam și țară nu au o cruce la căpătâi, dar au o floare. Considerați că fiecare copac, fiecare floare care iese în mod spontan sau așezată de noi în pământ,  răsădită, acestea își trage seva din pământul acesta udat de sânge a celor care s-au jertfit pentru țară, popor și credință”, a spus IPS Ioachim.

Preotul Nicolae Daniel Gripca a mulțumit la final ierarhului pentru slujba oficiată, pentru sfaturile duhovnicești de mare preț oferite și l-a încredințat că va păstori cu aceeași dragoste și râvnă pastorală ca și până acum.

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0