Elevul Școlii de Artă „Sergiu Celibidache” din Roman a susţinut un concert la Filarmonica din München, unde a dirijat genialul Sergiu Celibidache. Stagiunea a fost organizată de muzicianul Walter Krafft pentru câştigătorul concursului internaţional de la Craiova.
Pianistul Andrei Preda, elev al Școlii de Artă „Sergiu Celibidache” din Roman, a susţinut un concert la München. Talentatul pianist, în vârstă de 14 ani, a câştigat dreptul de a concerta în Germania la a VII-a ediţie a Concursului internaţional de interpretare instrumentală „Craiova Piano”, desfăşurat în perioada 22-24 martie, la Craiova. Romaşcanul a convins juriul condus de Walter Krafft că este cel mai bun. El a fost răsplătit cu premiul I şi un premiu special, care a constat într-un concert la Filarmonica din München, în cadrul unei stagiuni pe care Walter Krafft, directorul Münchener Musikseminar, a organizat-o în luna octombrie. „Faptul că Andrei a putut susţine un concert la Sala mică a Filarmonicii din München ne arată că invitaţia nu a fost făcută la întâmplare, ci unui pianist talentat. Timp de o oră şi un sfert, Andrei a susţinut un program dificil, care i-a impresionat pe cei prezenţi. Acest eveniment a fost debutul lui Andrei în Germania”, a spus muzicianul Iulian Arcadi Trofin, preşedintele Fundaţiei Culturale şi Umanitare „Iulian Arcadi Trofin”.
Pentru Andrei Preda, evenimentul a însemnat onoare şi mândrie. „Am fost onorat să mă aflu pe scena Filarmonicii din München. Am demonstrat că premiile primite nu au fost obţinute printr-o întâmplare, ci prin muncă. Am în faţă un drum lung, cu multe obstacole, dar îmi place ceea ce fac şi sunt convins că voi reuşi să ajung acolo unde mi-am propus”, a spus Andrei Preda.
Tânărul şi-a împlinit un vis, din multe altele, acela de a concerta la Filarmonica din München, a cărei orchestră a fost condusă, între 1976 şi 1996, de romaşcanul Sergiu Celibidache. Iulian Arcadi Trofin are gânduri mari pentru elevul Școlii de Artă care poartă numele marelui dirijor român. „Ne dorim o continuare a colaborării cu instituţiile culturale din Germania, o confirmare a tradiţiei muzicale din zona Roman, precum şi a celor care aduc vigoare mişcării artistice. Ne propunem să participăm la un concurs internaţional la Ploieşti şi să debutăm la concursuri în străinătate, pentru a confirma valoarea muncii noastre”, a spus muzicianul Iulian Arcadi Trofin.
Comentarii