Numărul pacienților care se prezintă la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman este în creștere în ultimii ani. Conducerea spitalului a atras atenția în repetate rânduri asupra situației supraaglomerării din CPU din ultimii ani, cu situații ale unor pacienți care nu reprezintă urgențe, cazuri ale unor pacienți care puteau fi tratați în ambulatoriu, la medicii de familie sau la centrele de permanență.
Numărul consultațiilor acordate în CPU al unității medicale romașcane a crescut continuu, de la 38.103 în 2016, la 40.060 în 2017 și 41.932 în 2018. Dacă trendul primelor șase luni ale lui 2019 se menține, numărul pacienților din CPU înregistrat în 2018 va fi depășit în acest an. În primele șase luni ale lui 2019, la CPU din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman s-au prezentat 21.283 de pacienți, o medie lunară de 3.543 de pacienți. Minima a fost de 74 de pacienți pe zi, iar maxima de 169. Dintre aceștia, 9.313 au fost din mediul urban, iar 11.970 din mediul rural.
„În cabinetele din ambulatoriu, medicul este prezent doar până la ora 14, dar ca să mergi în ambulatoriu trebuie să fii asigurat, trebuie să ai trimitere de la medicul de familie și card de sănătate. Pentru marea majoritate, e mai ușor să vii direct în CPU decât să apelezi la medicul de familie și de aici aglomerarea în CPU”, a afirmat managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman, medicul Maria Andrici.
Comentarii