Peste 150 de persoane sancționate marți, pentru nerespectarea măsurilor de protecție

HomeActualitate

Peste 150 de persoane sancționate marți, pentru nerespectarea măsurilor de protecție

 

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 100 de polițiști,  jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului și Ministerului Muncii au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Au fost organizate opt acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 111 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 80 de mijloace de transport și au fost legitimate 618 persoane. Echipele de control au depistat 152 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 8.500 de lei.

Totodată, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au desfășurat o activitate preventivă la o unitate de învățământ din localitatea Gherăești, care a avut ca scop  informarea elevilor cu privire la măsurile de protecție individuală ce trebuie respectate pentru limitarea riscului de răspândire a virusului COVID-19.

 

„Atragem atenția cetățenilor asupra faptul că, începând de astăzi, 4 noiembrie, ora 08.00, prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise de pe raza județului Neamț.

În contextul creșterii numărului de infectări, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă să conștientizați importanţa măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu COVID-19. Astfel, măsurile au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, pentru a limita riscul de infectare.

Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este de a sancționa cetățenii, ci acela de a limita răspândirea virusului COVID-19, precum și de a preveni săvârșirea unor fapte de natură contravențională sau penală, în contextul stării de alertă. Reamintim că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Florin 4 ani ago

    Dati, va rog, definitia clara a spatiului public deschis .Asta asa… ca sa nu murim prosti.

  • Cristian 4 ani ago

    N-o sa mori „prost”, daca nu stii ce inseamna spatiu public deschis! Daca o sa se intample( Doamne fereste), o sa fie de covid!