În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, 94 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și Ministerului Muncii au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și în restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Au fost organizate nouă acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri, precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 126 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 136 de mijloace de transport și au fost legitimate 921 de persoane.
Echipele de control au depistat 127 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. De asemenea, alte două sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor persoane fizice pentru participarea la activități în spațiul privat pentru care au fost instituite interdicții/restricții. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 8.000 de lei.
„În contextul creșterii numărului de infectări, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă să conștientizați importanţa măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu COVID-19. Astfel, măsurile au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, pentru a limita riscul de infectare. Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este de a sancționa cetățenii, ci acela de a limita răspândirea virusului COVID-19, precum și de a preveni săvârșirea unor fapte de natură contravențională sau penală, în contextul stării de alertă. Reamintim că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate. Suntem la datorie pentru siguranța cetățenilor și vom aplica în continuare legea, în toate situațiile în care se impune luarea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
La numărul de telefon TELVERDE – 0800800165 pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Comentarii