Prima paginăActualitate

Peste 100 de persoane amendate miercuri de polițiști, pentru nerespectarea regulilor de protecție și de deplasare

Peste 100 de persoane amendate miercuri de polițiști, pentru nerespectarea regulilor de protecție și de deplasare

Dimensiune text

 

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 130 de polițiști, polițiști locali și jandarmi, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Au fost organizate opt acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 38 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 114 de mijloace de transport și au fost legitimate 998 de persoane.

Echipele de control au depistat 103 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. De asemenea, nouă sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 34.000 de lei.

În contextul creșterii numărului de infectări, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă să conștientizați importanţa măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu COVID-19. Astfel, măsurile au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, pentru a limita riscul de infectare, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

Foto: IPJ Neamț

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0