Prima paginăInedit

Permis de conducere la 71 de ani

Dimensiune text

Ștefan Andrei, din Săbăoani, a obţinut, la 71 de ani şi jumătate, permis de conducere pentru motoscuter.

La 71 de ani şi jumătate, moş Ștefan Andrei, din Săbăoani, şi-a văzut îndeplinită o dorinţă veche. Aceea de a avea în mână un permis de conducere valabil pentru motoscutere. Aspirant la titlul de veteran al elevilor şcolilor de şoferi, cel puţin al celor din municipiul Roman, moş Ștefan a trecut din prima examenul. Proba teoretică a promovat-o cu punctaj maxim, 20 de răspunsuri exacte la cele 20 de întrebări, făcând de ruşine puştani dornici de plimbări pe motoscuter, dar care s-au încurcat grav la proba de legislaţie. „M-am pregătit mult ca să iau examenul de legislaţie. Am studiat o carte de întrebări, mi-am făcut un caiet special de lucru, îmi verificam după aceea răspunsurile. Au fost multe ore de studiu”, a spus moş Ștefan Andrei.

Dacă la studiul legislaţiei s-a descurcat singur, prezentarea răspunsurilor i-a dat de furcă. Moş Ștefan nu are calculator acasă şi, până să se hotărască să se prezinte la examen, nu pusese în viaţa lui mâna pe un mouse. „La calculator, m-au ajutat nepoţii. M-am dus la ei acasă şi m-au învăţat cum să umblu cu mouse-ul. A fost cam greu, dar m-am descurcat”, a spus proaspătul posesor de permis.

Școala de şoferi nu a fost, pentru bunicuţul din Săbăoani, doar o ambiţie personală. „Sunt două motive pentru care m-am ambiţionat să fac şcoala şi nu am luat în seamă privirile pe care mi le aruncau colegii mai tineri de la cursuri. În primul rând, sunt un pasionat al motoarelor şi al scuterelor, în al doilea rând, îmi este greu să merg mult pe jos şi să stau în picioare. Scuterul pe care îl am acum mă ajută foarte mult, merg oriunde am nevoie. E un motor mic, pe care mi l-au trimis copiii din Italia, cu vreo cinci ani în urmă. Ca să fiu în limitele legii actuale, nu-l mai puteam conduce decât cu permis”, spune bătrânelul de 71 de ani, pensionar CFR.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Era timpul Bădie. De ce a durat atât de mult? Din cauza birocraţiei?