Roman, Neamț
Căutare site

Percheziții la Roman, la distribuitori de droguri

Procurorii au intrat pe firul unei reţele de trafic de droguri care avea distribuitori în Roman, Bacău şi Buhuşi.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bacău, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, au efectuat, miercuri, 25 februarie, 17 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bacău şi Roman şi a oraşului Buhuşi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în traficul de droguri de mare risc şi de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. La Roman au fost efectuate patru percheziţii din cele 17 dispuse în acest caz.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013 – 2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, membrii grupării au procurat şi comercializat, pe raza judeţelor Bacău şi Neamţ, droguri de mare risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, contra sumei de 80 lei/gram. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că membrii grupării comercializau cantităţi importante de droguri, uneori şi peste 80 de doze pe zi. La sediul Serviciului Teritorial Bacău al DIICOT au fost aduse, în vederea audierii, 17 persoane, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Operaţiuni Speciale şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău. Cele 17 persoane urmează a fi audiate de procurorii DIICOT. În urma audierilor, anchetatorii vor decide dacă vor solicita instanţei arestarea preventivă sau continuarea cercetărilor cu suspecţii în stare de libertate.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.