Miercuri, 19 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu polițiști din cadrul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iași, BCCO Suceava, BCCO Craiova și BCCO Cluj, efectuează 41 de percheziţii în municipiul București și pe raza județelor Bistrița Năsăud, Neamț, Dolj, Ilfov și Giurgiu, la domiciliul unor persoane fizice și la sediile mai multor societăţi comerciale într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, spălarea banilor și contrabandă, informează DIICOT. Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și luptătorilor din cadrul Serviciilor Acțiuni Speciale și Jandarmeriei Române.
Conform anchetatorilor, în cauză s-a reținut faptul că, din anul 2021 și până în prezent, pe teritoriul României și al Marii Britanii s-a constituit un grup infracțional organizat cu scopul comiterii infracțiunilor de contrabandă cu țigarete și spălarea banilor proveniți din contrabandă, cât și din alte infracțiuni comise de alte grupuri infracționale.
„Spălarea banilor s-a realizat prin transportarea unor sume foarte mari de bani, în numerar, de pe teritoriul Marii Britanii pe teritoriul României, printr-o serie de firme de transport bunuri și persoane. Angajații acestor firme preluau sumele de bani disimulate în bagaje și, cu ajutorul personalului angajat din autovehicule, le transportau în România, de unde erau ridicate de către reprezentanți ai grupărilor care au comis infracțiunile, în mod direct sau prin intermediul unor cărăuși, din București sau din stații intermediare”, afirmă reprezentanții DIICOT.
Sumele de bani obținute au fost parțial introduse în circuitul civil prin diferite metode de spălare a banilor și parțial transportate în spațiul extracomunitar, prin intermediul unei firme de transport persoane, precum și cu autoturisme. Firmele de transport au perceput un comision din valoarea totală a banilor transportați, iar pentru a evita controlul autorităților statelor tranzitate, banii erau ascunși în locații special amenajate în acest sens din vehicule.
Cu aceleași mijloace de transport s-au realizat în mod organizat activități de contrabandă, angajații firmei facilitând călătorilor, ori aducând ei înșiși diferite cantități de aur ori alte produse, fără plata taxelor la intrarea în Uniunea Europeană. Astfel, într-un autocar, au fost disimulate într-o componentă auto mai multe pungi ce conțineau 475 bijuterii din aur, în greutate totală de 1.591,79 grame, în valoare de aproximativ 400.000 de lei.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție”, mai arată comunicatul DIICOT.
Comentarii