Percheziții în Neamț și București, într-un dosar de falsificare de bani

HomeActualitate

Percheziții în Neamț și București, într-un dosar de falsificare de bani

La data de 17 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în municipiul București și în județul Neamț, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monede, punerea în circulație de valori falsificate străine, înșelăciune, fals privind identitatea și uz de fals, informează Poliția Română.

Conform anchetatorilor, din cercetări a reieșit că, în perioada 6 – 7 iunie 2022, la patru case de schimb valutar din județele Harghita și Mureș s-a prezentat un bărbat, care, utilizând acte de identitate false (românești și slovace), ar fi pus în circulație 23 de bancnote cu valoarea nominală de 500 de euro, contrafăcute.

În urma activităților specifice efectuate, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureş au identificat un bărbat, în vârstă de 36 de ani. În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate: un aparat pentru verificarea autenticității bancnotelor, patru peruci, 5.550 de lei, 1.200 USD, 6.100 de euro, trei telefoane mobile și trei laptopuri.

A fost pus în executare un mandat de aducere, iar, după audierea persoanei bănuite, organele de cercetare penală ale poliției judiciare au dispus luarea măsurii preventive a reținerii, pentru 24 ore, față de acesta. Ulterior, la data de 18 octombrie, magistrați au dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale al Poliției Române. De asemenea, activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamț, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0