Joi dimineața, 2 noiembrie, poliţiştii din Neamț, alături de poliţişti din Botoșani și Suceava, jandarmi şi poliţişti de frontieră, au efectuat 34 de percheziţii în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete.
„Joi, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani efectuează 26 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Botoşani, șapte pe raza judeţului Suceava şi una în judeţul Neamţ, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Din cercetări a reieşit faptul că persoanele implicate ar fi introdus ilegal ţigarete în România din spaţiul extracomunitar, pe care le-ar fi comercializat. 12 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, pentru audieri”, informează un comunicat al Poliției Române.
Aproape 110.000 de țigarete de contrabandă au fost ridicate de poliţiştii din Botoşani, în celor 34 de percheziţii efectuate joi dimineață, în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ. În urma percheziţiilor, au fost constatate 25 de infracţiuni prevăzute de Codul Vamal, fiind ridicate, în vederea confiscării, 109.720 ţigarete, în valoare de peste 65.000 de lei, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, Ucraina şi Duty Free. Din cercetările a reieşit că persoanele implicate ar fi procurat, deţinut şi comercializat ilegal peste 420.000 de astfel de ţigarete, introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 252.000 de lei.
Comentarii