Mai mulţi proprietari de pensiuni şi-au exprimat intenţia de a încheia contracte de prestaţii sociale, transformând pensiunile în cămine de bătrâni. În acest moment, cererile de internare, atât în cămine pentru îngrijirea bătrânilor, cât şi în cămine pentru îngrijirea persoanelor cu handicap, depăşesc cu mult numărul locurilor existente.
Câteva din pensiunile aflate în zona de munte a judeţului ar putea fi transformate în cămine de bătrâni. Iniţiativa aparţine chiar proprietarilor acestora, care s-au adresat reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ pentru a afla care sunt paşii de urmat pentru a transforna pensiunea într-un spaţiu destinat recuperării bătrânilor sau a persoanelor cu handicap.
„Există numeroase pensiuni care nu şi-au dovedit utilitatea şi nu au mereu parte de turişti. Unii investitori s-au adresat reprezentanţilor de specialitate pentru a discuta posibilitatea transformării acestora în cămine pentru bătrâni. Acest lucru ar fi posibil, după parcurgerea unor paşi, care înseamnă în mod obligatoriu introducerea prestaţiilor sociale printre domeniile de activitate ale firmei, acreditarea în acest sens din partea organelor abilitate şi încheierea unor contracte. Ar fi o soluţie pentru rezolvarea cererilor venite din partea persoanelor în vârstă care, chiar dacă au casă sau au anumite venituri, nu mai au pe nimeni aproape şi, atunci, solicită internarea într-un centru. Noi i-am consiliat pe proprietarii care au venit cu astfel de propuneri şi sperăm să putem pune şi în practică un astfel de proiect”, a spus Mihai Hanganu, consilier personal pe probleme sociale al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă.
În acest moment, în judeţul Neamţ există aproximativ 120 de cereri de internare într-un centru de îngrijire, venite din partea unor persoane vârstnice singure. Alte 73 de persoane cu handicap au deja dosarele încheiate şi au primit, din partea comisiei speciale, repartiţie pentru un loc într-un centru de îngrijire, dar nu pot fi preluate pentru că nu sunt locuri. În judeţul Neamţ există şase centre de îngrijire pentru persoanele cu handicap, în diverse zone ale judeţului şi diferenţiate în funcţie de deficienţele celor internaţi. Pentru bătrânii care nu au nevoie de îngrijire specială există un centru la Piatra Neamţ, un centru la Roman şi un centru în comuna Ceahlău, organizat cu sprijinul bisericii din localitate. Toate căminele lucrează, în acest moment, la capacite maximă.
Pentru a putea ajunge măcar pe lista de aşteptare, primul pas trebuie făcut către serviciul de asistenţă socială din cadrul primăriei pe care îşi are domiciliul persoana care solicită internarea. „Se întocmeşte un dosar cu toate actele necesare, se face o anchetă socială, apoi cazul se înaintează Comisiei pentru încadrarea în grad de handicap, care are atât abilitatea de a stabili gradul deficienţei, dar şi de a face recomandarea de internare într-un centru”, a spus consilierul Mihai Hanganu. În cazul persoanelor cu handicap, costurile pe care le suportă statul sunt cuprinse între 2.400 şi 2.900 de lei pe lună, în funcţie de centrul în care se află internată persoana şi de serviciile oferite. Din aceste cheltuieli, persoana internată suportă 602 lei pe lună. Dacă veniturile obţinute sunt mai mici de 602 lei, persoana internată va plăti 80% din pensia pe care o primeşte.
Comentarii