Prima paginăSocial

Pensionarii pleacă la Cimitirul Vesel

Dimensiune text

Pensionarii romaşcani, membrii ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Roman, vor face, în perioada 18 – 21 august, o excursie în judeţul Maramureş. Deplasarea va avea loc pe traseul Roman – Fălticeni – Vama – Câmpulung Moldovenesc – Borşa – Vişeu de Sus – Sighetul Marmaţiei. Membrii CARP vor putea vizita, printre alte obiective turistice, Parcul Naţional din Munţii Rodnei – rezervaţie a biosferei, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, faimos pentru crucile viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate, Complexul Monahal şi Mănăstirea Bârsana, din comuna Bârsana, atestată documentar din anul 1326, şi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Pensionarii vor avea ocazia să se plimbe cu mocăniţa pe Valea Vaserului, din Vişeu de Sus până la staţia terminală Comanu, pe o distanţă de 50 de kilometri, şi să viziteze atelierul de olărit „Tănase Burnar”, din localitatea Săcel.

Costurile excursiei se ridică la 216 lei, din care 111 lei transportul şi 105 lei cazarea (35 de lei pe noapte, trei nopţi). La acestea se adaugă masa – 9 lei micul dejun şi între 15 şi 18 lei prânzul.

Înscrierile se fac la secretariatul CARP Roman, până miercuri, 14 august. Prima tranşă din valoarea excursiei, în sumă de 116 lei, se va achita până vineri, 8 august, iar diferenţa, până joi, 14 august.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0