Roman, Neamț
Căutare site

Pe scurt

Hoţ încarcerat

Marţi, 6 mai, în jurul orei 8.10, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Secuieni l-au depistat, pe raza satului Unceşti, pe Ștefan P., de 47 de ani, din Secuieni, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecătoria Roman, prin care a fost condamnat la executarea unui an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În fapt, la data de 26 iunie 2013, inculpatul, după ce a ajutat o femeie de 91 de ani la culesul cireşelor, a fost invitat în casă şi servit cu un pahar cu vin, moment în care acesta a observat locul în care femeia îşi păstra banii din pensie şi, profitând de neatenţia victimei, a sustras suma de 500 lei. Totodată, pe data de 10 septembrie 2013, inculpatul a profitat de faptul că vecinii săi sunt plecaţi de la domiciliu şi a pătruns fără drept în curtea acestora, de unde a sustras două păsări şi o pungă cu pastă de var. Persoana în cauză a fost escortată şi încarcerată la Penitenciarul Bacău.

Vindea obiecte interzise

În ziua de 6 mai, în jurul orei 10.30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 de Poliţie Rurală Sagna, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Roman, au depistat în flagrant, în piaţa de pe strada Petru Aron, un bărbat de 49 de ani care oferea spre comercializare patru plase de pescuit comercial confecţionate artizanal tip năpatcă şi o setcă, unelte care sunt interzise la deţinere, utilizare sau comercializare. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea năvoadelor, voloacelor, vârşelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, plasele de pescuit fiind confiscate.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.