Prima paginăSocialPe scurt

Pe scurt

Dimensiune text

Fără permis

Luni seară, în jurul orei 19.20, un echipaj din cadrul Postului de Poliţie Gâdinţi l-a depistat pe Alexandru A., de 20 de ani, din comuna Tămăşeni, în timp ce conducea un moped pe DN 15D, în comuna Gâdinţi, fără să posede permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.

S-a răsturnat pe câmp

Luni, 9 decembrie, în jurul orei 11.05, pe DJ 207A, în afara localităţii Luţca avut loc un accident rutier din care a rezultat rănirea uşoară a şoferului. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că în timp ce Nourel B., de 48 de ani, din comuna Sagna, conducea un autoturism pe DJ 207A, în afara localităţii Luţca, din cauza neatenţiei în conducere, a pătruns pe sensul opus de deplasare şi ajuns pe acostament, a virat la dreapta pentru a pătrunde pe sensul său de mers, a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă prin dreapta şi s-a răsturnat pe câmp.

Incendiu de la ţigară

Luni seară, la ora 19.45, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman au fost alertaţi şi au intervenit cu cinci subofiţeri şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă particulară din comuna Gâdinţi. Au ars în jur de 600 de kilograme de fân, 600 de kilograme de coceni şi un tractor U 650, în proporţie de 50%. Cauza probabilă a incendiului este fumatul în locuri nepermise.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0