Roman, Neamț
Căutare site

Pe scurt

Basculantă cu numere false

Vineri, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Cordun l-au depistat pe Constantin S., de 33 de ani, din Roman, în timp ce conducea pe DJ 207B, din localitate, o autobasculantă, fără ca aceasta să figureze ca fiind înmatriculată. De asemenea, s-a constatat că numărul de înmatriculare ce era montat pe autoturism este fals.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, precum și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false.

Accidentată din marșarier

Vineri după-amiază, în jurul orei 17.50, pe stradaVasile Lupu din Roman a avut loc un eveniment rutier din care a rezultat rănirea ușoară a unei persoane, iar conducătorul autoturismului care a provocat accidentul a părăsit locul faptei.

Cristian R., de 26 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Vasile Lupu. La un moment dat, acesta a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure și a accidentat-o ușor pe Mihaela D., de 36 de ani, din Roman, care se afla în traversarea regulamentară a străzii, pe la colțul intersecției. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind depistat la scurt timp.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Incendiu la tomberon

Vineri seară, la ora 22.57, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman au fost alertaţi, prin sistemul de apel unic de urgenţă „112”, despre producerea unui incendiu la un punct de colectare a deseurilor menajere de pe strada Vasile Lupu din municipiul Roman. La locul intervenţiei s-au deplasat pentru localizarea şi lichidarea incendiului șase subofiţeri cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă de capacitate medie. Au ars două containere din plastic şi gunoaiele menajere. Mijlocul care a produs incendiul îl constituie o ţigară nestinsă aruncată în tomberon.

Copil accidentat

Sâmbătă, în jurul orei 16.20, pe o alee adiacentă aleei Revoluției din Roman a avut loc un accident rutier din care a rezultat rănirea ușoară a unui minor. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că în timp ce Marius G., de 40 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe o alee, a surprins și accidentat ușor cu partea din față a autoturismului un copil de opt ani, care a intrat în fugă pe alee, fără să se asigure și fără a fi supravegheat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Prins la furat

În noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie, în jurul orei 1.30, Postul de Poliție Horia a fost sesizat despre pătrunderea unei persoane necunoscute într-o locuință din comuna Horia. Polițiștii care desfășurau serviciul de patrulare în zonă s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care l-au depistat în interiorul locuinței pe Ioan S., de 57 de ani, din comună, care a pătruns prin forțarea unui geam cu un levier de metal, pentru a sustrage bunuri.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.