Roman, Neamț
Căutare site

Pe scurt

Alarmă din cauza coşului de fum

Vineri dimineaţă, la ora 7.27, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din Cotu Vameş, comuna Horia. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea pompierilor, ardea funinginea depusă pe interiorul coşului de fum. Militarii au stins incendiul, fără ca acesta să se extindă.

Pompierii atrag atenţia asupra faptului că operaţiunea de curăţare sau de izolare a coşului de fum este mai puţin costisitoare decât refacerea locuinţei ca urmare a unui incendiu şi recomandă, încă o dată, ca oamenii să fie atenţi la aceste aspecte pentru a nu-şi pierde casa sau viaţa.

Prinşi la furat lemne

Joi după-amiază, în jurul orei 16.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Stăniţa, în timp ce patrulau pe raza satului Ghidion, în pădurea aflată în administrarea Ocolului silvic privat Fălticeni, au surprins în flagrant trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 41 de ani, toţi din satul Ghidion, care sustrăgeau arbori nemarcaţi. O parte din materialul lemnos rezultat a fost identificată în căruţa cu care aceştia transportau lemnul. Întreaga cantitate de material lemnos a fost recuperată şi predată în custodia ocolului silvic, iar bărbaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept şi sustragere de arbori.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.