Prima paginăSport

Paula Vișan a fost impresionată de amabilitatea brazilienilor

Dimensiune text

Handbalista de la HCM Roman s-a întors recent din Brazilia, unde a fost desemnată cel mai bun portar al mondialelor universitare.

 

 

De luni, 9 iulie, Paula Vișan Teodorescu a revenit în Roman, unde a reluat antrenamentele alături de colegele sale de la Handbal Club Municipal. Pentru portarul de clasă al formației romașcane, vacanța de vară a fost una foarte scurtă, întrucît, timp de două săptămîni, ea s-a aflat în Brazilia, unde a participat, cu naționala României, la Campionatul Mondial Universitar de Handbal. Renunțarea la jumătate de lună de vacanță a fost, însă, răsplătită de medalia de argint cucerită cu echipa și, mai ales, de titlul de cel mai bun portar al mondialelor. Reamintim, România a fost învinsă doar de Cehia, care a venit cu prima garnitură, iar în celelalte meciuri a întrecut reprezentativele statelor Chile, Uruguay, Brazilia și Polonia.

„A fost o experiență foarte plăcută, a doua după cea din Italia de acum doi ani. Mă bucur că nu am venit cu mîna goală și că nu am bătut degeaba 15.000 de kilometri. La început, nimeni nu ne dădea nici o șansă, la ce lot mic am avut. Poate, dacă am fi avut și jucătoare de schimb, am fi luat chiar medaliile de aur. Este bine și așa, iar eu mă bucur că nu m-am făcut de rîs și că mi-am făcut datoria. Atmosfera în echipă a fost una foarte bună, iar fetele dornice de afirmare. Ne-a susținut foarte mult și antrenorul Ioan Băban, care a știut cum să ne ajute în momentele grele, mai ales în cele din meciul cu Brazilia, cînd am fost conduse cu șase goluri, scor la care nu mai eram calificate în finală. Ne-a încurajat tot timpul și ne-a ridicat moralul”, a spus Paula.

 

„În pofida sărăciei, au șosele mult mai bune ca ale noastre”

 

Campionatul Mondial Universitar de handbal s-a desfășurat într-un oraș, Blumenau, cam de aceeași mărime ca a Romanului, aflat la circa 150 de kilometri de metropola São Paulo. Timpul liber al handbalistelor a fost ca și inexistent, întrucît atunci cînd nu aveau meci aveau antrenamente.
„Am plecat din țară cu stîngul, dintr-un anumit punct de vedere. Din cauza unor deficiențe organizatorice, echipamentul a fost insuficient. Însă, cînd am ajuns acolo am uitat de inconveniente. Atît cazarea, la hotel, cît și masa au fost foarte bune. Comparativ cu Romanul, Blumenau este un oraș sărac, iar prețurile sînt foarte mari. Multe case nu au geamuri, ci doar perdele, în condițiile în care în iunie la ei este iarnă. Temperatura nu a fost deosebit de scăzută, undeva la 15 grade, iar ploaia a fost prezentă tot timpul. Chiar și așa, localnicii umblau în pantaloni scurți. Orașul părea pustiu sîmbătă și duminica, zile în care magazinele sînt închise. În schimb, la sfîrșit de săptămînă, lumea ieșea la jogging, nu la plimbare, prin parcuri și zone propice unei asemenea activități. Oamenii sînt foarte comunicativi și săritori, dispuși la orice oră să te ajute. Avem multe de învățat de la ei. În magazine am intrat o dată sau de două ori, dar mai mult de un breloc nu am cumpărat, din cauza prețurilor. De vizitat nu prea am avut ce și nici timp. Cînd am prins o după-amiază liberă, am mers pe malul Atlanticului, la 50 de kilometri, să vedem oceanul. Altfel, mîncarea este foarte bună la ei, n-am avut nimic de obiectat. Pe de altă parte, în pofida sărăciei, au șosele mult mai bune decît ale noastre. Cît despre competiție, aceasta a avut loc într-o sală foarte mare, cam ca Polivalenta din București. Erau mai multe terenuri de handbal, în paralel se juca baschet și exista chiar și un bazin de înot. O sală foarte bine dotată. Cît despre spectatori, aceștia au apărut doar la meciul cu Brazilia. Ce să mai spun? Cea mai frumoasă amintire rămîne festivitatea de premiere”, încheie povestirea Paula Teodorescu.

COMENTARII

WORDPRESS: 0