Miercuri dimineață, 3 iulie, în jurul orei 4, patru tineri cu vârste între 18 și 20 de ani au decedat în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 155F, în localitatea Bistricioara, comuna Ceahlău, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR.
Conform ISU Neamț, la ora 03:40, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui accident rutier cu patru victime încarcerate în localitatea Bistricioara, comuna Ceahlău, în care au fost implicate un autoturism și un autotren parcat. La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Tîrgu Neamț – Garda de intervenție nr. II Poiana Teiului, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, încadrate cu opt subofițeri, precum și două echipaje de ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț. Pompierii militari au acționat pentru descarcerarea a patru persoane de sex masculin, cu vârste între 18 și 20 ani. Din nefericire, toate patru victimele au fost declarate decedate.
Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani, din Ceahlău, conducea un autoturism pe DJ 155F, în localitatea Bistricioara, pe un sector de drum în aliniament, pe fondul vitezei excesive, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, moment în care a părăsit partea carosabilă prin stânga direcției de mers, intrând în coliziune cu un gard și cu semiremorca unui TIR, staționat în afara părții carosabile.
„Din impact a rezultat atât decesul conducătorului auto, cât și al altor trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, toți din Ceahlău, pasageri în același autoturism. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
Foto: ISU Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol