Pompierii au fost solicitați să intervină miercuri, 27 mai, în jurul orei 11:50, prin apel la 112, în comuna Ștefan cel Mare, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD), Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ștefan cel Mare și IPJ Neamț.
La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta generalizat la o casă și anexele gospodărești, extinzându-se la doi brazi și la acoperișurile a două case din vecinătate. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, reușindu-se limitarea propagării acestuia la alte construcții din apropiere.
„Din păcate, incendiul a produs pagube materiale însemnate: casa și anexele gospodărești din gospodăria în care a izbucnit incendiul; aproximativ 80 de metri pătrați din acoperișul unei case învecinate tip P+1, tâmplăria PVC aferentă a cinci ferestre și două unități de aer condiționat; aproximativ 8 metri pătrați din acoperișul unei alte case din vecinătate. Nu au fost victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Foto: ISU Neamț






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol