În perioada 1 – 31 octombrie, 18 inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au efectuat 296 de controale, ocazie cu care s-au constatat 309 deficiențe în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă și s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, aplicându-se, totodată, 107 sancțiuni contravenționale.
În domeniul sănătății și securității în muncă, în luna octombrie au fost realizate 126 de vizite de control și evaluare la unități economice și s-au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale. În luna octombrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț au fost înregistrate patru accidente de muncă, soldate cu incapacitate temporară de muncă.
În domeniul relațiilor de muncă, în luna octombrie au fost controlați 170 de agenți economici. Cu prilejul controalelor au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003 modificată și completată și HG nr. 500/2011. De asemenea, la șase angajatori au fost depistate zece persoane care desfășurau muncă nedeclarată.
De asemenea, în luna octombrie au fost verificați 34 de beneficiari la care desfășurau activitate 135 de zilieri. Cu ocazia controalelor au fost constatate 15 deficiențe în domeniul relațiilor de muncă și au fost dispuse 15 măsuri. S-a aplicat o sancțiune contravențională, în cuantum de 300 de lei, pentru încălcarea altor prevederi legale în domeniul relațiilor de muncă, informează ITM Neamț.
Comentarii