Roman, Neamț
Căutare site

Păstrați bonurile fiscale pentru a participa la loterie

Bonurile fiscale emise între 2 februarie şi 28 martie 2015 vor participa la prima extragere din cadrul Loteriei bonurilor fiscale, care va avea loc pe 13 aprilie.

A mai rămas puţin peste o lună până când va avea loc prima extragere în cadrul Loteriei bonurilor fiscale. Cumpărătorii sunt sfătuiţi de reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Neamţ să păstreze orice bon fiscal pe care îl primesc până la data de 28 martie, pentru a putea participa la extragerea care va avea loc a doua zi de Paşti, respectiv pe 13 aprilie.

„AJFP Neamţ informează că în Monitorul Oficial din 30 ianuarie 2015 a fost publicată Ordonanţa Guvernului numărul 10/2015, pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, ale cărei prevederi au intrat în vigoare începând cu 2 februarie 2015. Potrivit actului normativ, Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, pentru acordarea de premii în bani persoanelor fizice rezidente şi nerezidente în Romania care deţin bonuri fiscale ce atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României”, a declarat Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Neamţ.

Ordonanţa stabileşte că Loteria bonurilor fiscale se organizează lunar, sau ocazional, de către Loteria Română, şi constă în extragerea aleatorie de numere, astfel: un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adaugată, număr care va rezulta în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9; un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.

Rezultatele extragerilor vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finantelor şi pe cel al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Ordonanţa prevede că bonul fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale; sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de OUG 28/1999; are valoarea totală exprimată în moneda naţională, egală cu valoarea extrasă; a fost emis în ziua extrasă şi nu are menţionat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpăratorului.

Pentru a-şi revendica premiile, câştigătorii vor depune la orice unitate teritorială a ANAF bonul fiscal câştigător, în original, alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o cerere al cărei model şi conţinut se aprobă prin ordin al ministrului Finanţelor, până la data de 30 martie 2015. Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii. Plata câştigurilor se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice (MFP), în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.

Pentru anul 2015, prima extragere lunară va avea loc în luna iulie. Prima extragere ocazională va avea loc în data de 13 aprilie. La această extragere vor participa bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie – 28 martie 2015. Pentru prima extragere, fondul de premiere anunţat de MFP la începutul anului este de un milion de lei.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.