HomeSocial

„Paște e atunci cînd ajungi acasă”

De Paște, cele mai multe persoane uită de serviciu și petrec zilele de sărbătoare alături de cei dragi, acasă ori în stațiuni. Nu toți sînt, însă, la fel de norocoși, iar polițiștii, jandarmii, pompierii și angajații din sistemul medical au sărbătorit de multe ori Paștele, Crăciunul sau Anul Nou la locul de muncă.

 

 

Unul dintre aceștia este și agentul șef Ioan Lăpușneanu (foto), tehnician criminalist în cadrul Poliției municipiului Roman. Anul trecut, a petrecut noaptea de Înviere la muncă. „Am început munca în sîmbăta dinaintea Paștelui, dimineață, și trebuia să termin a doua zi dimineață, fiind tură de 24 de ore. A fost o zi foarte grea. Au fost foarte multe evenimente, am avut cercetări numeroase. Plecam de undeva și eram anunțați că trebuie să mergem în altă parte. În noaptea de Înviere, pe la ora 4.00, am fost chemați la Doljești, la o tîlhărie. Am stat acolo pînă la ora 8.30. Și, cînd am zis și eu că am scăpat și mă pot duce acasă, fiindcă îmi terminasem tura, a venit un domn la noi, care ne-a spus că i-a fost spartă casa. Bărbatul era din Rotunda și m-am dus cu el. Ce rost avea să plec acasă și să vină alt coleg, dacă eu tot eram acolo? Am cercetat și acea spargere și, apoi, am plecat. Am ajuns acasă la timp pentru prînz. Atunci am simțit că e sărbătoare„, povestește agentul șef Ioan Lăpușneanu.

De obicei, faptele pe care le cercetează criminaliștii în perioada sărbătorilor sînt furturi din mașini, din magazii sau din locuințe, fiindcă hoții profită de faptul că oamenii pleacă la biserică în noaptea de Învire. Abia după prima zi de Paște apar faptele de violență, cum ar fi lovirile sau tîlhăriile, care se produc mai ales pe fondul consumului de alcool.

Un caz deosebit s-a petrecut în urmă cu cinci ani, cînd, la Pildești, un bărbat și-a omorît soția cu cîteva ore înainte ca preotul să spună în biserică „Veniți de luați lumină!„. Fapta a avut loc pe data de 7 aprilie 2007. Pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, Ioja Sescu, atunci în vîrstă de 47 de ani, și-a ucis nevasta în bătaie. Motivul pentru care Ioja Sescu a luat-o la bătaie pe Agneza Sescu a fost că bărbatul a găsit-o pe femeie băută, atunci cînd s-a întors el din oraș. Agresiunea a avut loc în jurul prînzului, după care cei doi protagonisti s-au culcat, fiecare în altă cameră. După trei ore, copilul minor al soților Sescu, de numai 13 ani, a constatat că mama sa decedase. Și-a trezit tatăl și i-a spus despre nenorocire. În scurt timp, acuzatul și-a anuntat rudele, apoi polițiștii din comună.

Nu a fost cazul meu, dar eram cu alți colegi repartizați să mergem pe la biserici, să monitorizăm aglomerațiile. Colegii mei au plecat urgent la Pildești, chiar cu cîteva minute înainte de miezul nopții. Povesteau că au auzit clopotele de la ora 00.00 în timp ce erau în mașină, în drum spre locul crimei„, își amintește Ionuț Lăpușneanu.

Polițiștii romașcani vor fi și anul acesta pe teren, pentru a veghea la siguranța cetățenilor care vor participa la slujbele oficiate în bisericile din oraș. La fel ca și în anii trecuți, mobilizarea polițiștilor începe cu șefii Poliției Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0