Părinţi arestaţi pentru că nu şi-au tratat copilul de patru luni, care a murit

HomeActualitate

Părinţi arestaţi pentru că nu şi-au tratat copilul de patru luni, care a murit

 

medicamente pastileUn caz incredibil s-a înregistrat în Gherăeşti, acolo unde, joi, 1 septembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Neamţ au găsit şi arestat un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, pe numele cărora erau emise mandate de arestare europeană. Cei doi erau căutaţi pentru că, în urmă cu cinci ani, autorităţile din Grecia au stabilit că părinţii nu i-au dat copilului de patru luni medicaţia necesară şi acesta a murit.

Adam, de 51 de ani, şi Maria, de 43 de ani, erau căutaţi de autorităţile greceşti. Joi, în baza mandatelor de aducere, poliţiştii i-au preluat pe cei doi şi i-au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore. „Autorităţile din Grecia au emis, pe numele celor doi, mandate de arestare europeană, fiind căutaţi pentru faptul că, în data de 19 decembrie 2011, minorul aflat în întreţinerea celor doi a decedat, după ce nu i-a fost administrată medicamentaţia necesară copilului de 4 luni, având în vedere starea sa de sănătate”, afirmă poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

După o noapte petrecută în arest, cei doi nemţeni sunt cercetaţi acum în stare de libertate, sub control judiciar.

Reprezentanţii Primăriei Gherăeşti spun că au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC), pentru că cei doi soţi mai au o fetiţă, în vârstă de şase ani. Cei de la Direcţia de Asistenţă Socială spun că nu ştiu ce s-a întâmplat în decembrie 2011, pe când Adam şi Maria se aflau în Grecia. „Nu cunoaştem informaţiile din dosar. Nu ştim ce s-a întâmplat cu acel copil. Fetiţa pe care o au este bine îngrijită şi a fost tratată atunci când a fost bolnavă. Conform legii, am anunţat DGASPC pentru a se lua măsurile de protecţie pentru copilă. Părinţii sunt oameni cumsecade, nu fac parte din vreo sectă care să interzică folosirea medicamentelor. Nu avem informaţii despre ce s-a întâmplat în Grecia”, ne-au declarat angajaţii de la DAS Gherăeşti.

Vineri, Curtea de Apel Bacău a decis, în cazul ambilor soți, respingerea propunerii procurorilor de arestare preventivă pentru 15 zile. În cazul celor doi, instanța a dispus controlul judiciar până pe data de 16 septembrie, dată la care se va prezenta și mandatul european de arestare emis de autoritățile grecești.