Lucrările vor începe în scurt timp. Investiţiile sunt parte a programului multianual al Primăriei Roman.
Mai multe parcări din Roman vor fi modernizate anul acesta, ca urmare a programului multianual de amenajare a parcărilor din oraş. Este vorba despre parcările din puncte de interes ale municipiului, acolo unde sunt instituţii publice sau magazine. Printre parcările care vor fi modernizate anul acesta se număra parcarea dintre clădirea „telefoanelor” şi clădirea Poştei. Această parcare a fost pe lista administraţiei locale de mai mult timp, dar lipsa finanţprii a amânat lucrările. Anul aceasta, investiţia de la „telefoane” va fi prima care se va realiza.
O altă parcare care va fi amenajată anul acesta se află lângă complexul Casa Afacerilor, în spaţiul dintre sediul BancPost şi Casa Afacerilor, acolo unde există, acum, o parcare folosită mai ales de microbuze, autobuze şi autocare. Terenul în cauză a fost, pentru mai mulţi ani, în exploatarea unei firme de transport intern şi internaţional din Roman. În anul 2006, firma ce concesionase terenul intenţiona să construiască acolo o autogară modernă, investiţia fiind estimată la 500.000 de euro. Investitorul a obţinut toate avizele necesare în septembrie 2008, dar lucrările nu au mai început, iar suprafaţa de 1.500 de metri pătraţi a rămas o zonă nemodernizată, nici măcar asfaltată.
Alte două parcări vor fi amenajate în cartierul Favorit, în zona Panaite Donici. O altă parcare ce se află pe lista de priorităţi a administraţiei locale este cea de lângă fostul cinema Unirea.
„Această investiţie o vom lăsa la urmă, poate reuşim să obţinem finanţare europeană pentru cinema. Dacă se întâmplă asta, va fi modernizată şi parcarea, ca zonă adiacentă. Există preocupare pentru solicitările romaşcanilor şi ţinem cont de sugestiile acestora. Încercăm să facem cât mai multe din ceea ce ne-am propus la începutul anului, dar totul depinde de buget”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Pe lângă parcările publice, administraţia locală are solcititări de la romaşcani şi de amenajare a aproape 600 de parcări de reşedinţă, cu peste 2.300 de locuri de parcare.
În viitorul apropiat se va lucra şi la amenajarea de trotuare. La intersecţia străzilor Mihai Viteazu şi Anton Pann se vor pune pavele, în continuarea lucrărilor făcute, în 2014, pe strada Anton Pann. În schimb, pe strada Ștefan cel Mare, pe tronsonul de la gară la fostul Liceu nr. 1, trotuarul se va asfalta. Astfel, persoanele care merg pe jos până la fabricile din zonă vor avea condiţii mai bune.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol