Marți, 2 aprilie, județul Neamț s-a aflat, la fel ca mai multe zone din țară, sub atenționare meteo de tip Cod portocaliu de vânt puternic și vijelii de peste 80 km/h. Astfel, ieri, ca urmare a manifestării fenomenelor meteo, pompierii nemțeni au intervenit în mai multe zone pentru îndepărtarea efectelor produse, informează ISU Neamț.
Conform autorităților, au fost afectate în județ 19 localități: Piatra Neamț, Roman, Bicaz, Tarcău, Timișești, Dumbrava Roșie, Bicaz Chei, Târpești (comuna Petricani), Bălțătești, Pluton (comuna Pipirig), Almaș (comuna Gârcina), Săvinești, Rădeni (comuna Păstrăveni), Ungheni (comuna Răucești), Ingărești și Urecheni (comuna Urecheni), Secuienii Noi (comuna Secuieni), Valea Ursului și Giurgeni (comuna Valea Ursului). Șapte localități au rămas marți, temporar, fără curent electric: Ingărești, Rădeni, Ungheni, Urecheni, Secuienii Noi, Valea Ursului și Giurgeni. Au fost avariate în județ acoperișurile de la două case și zece blocuri de locuințe, dar și cinci autoturisme.
Echipe ale pompierilor, serviciilor voluntare pentru situații de urgență (SVSU) sau lucrătorilor de la Drumuri au fost solicitate pentru intervenții în mai multe zone din județ. În municipiul Roman, s-a intervenit pentru degajarea unor elemente din compunerea sistemului de scurgere a apelor pluviale de la acoperișul unui bloc de pe bulevardul Roman Mușat, pentru îndepărtare unui arbore căzut pe strada Anton Pann, dar și pentru degajarea unor elemente de construcție din structura unui acoperiș al unui bloc de locuințe, fiind luată de vânt o parte din învelitoarea acoperișului, pe strada Vlad Țepeș.
În Piatra Neamț, au fost mai multe intervenții pentru degajarea unor elemente de construcție desprinse de vânt de pe acoperișurile sau fațadele blocurilor, pe străzile: Doctor Iacomi, Ana Ipătescu, bulevardul Traian, în patru zone de pe Aleea Ulmilor (unde au fost avariate și trei autoturisme), Petru Rareș (unde au fost avariate și două autoturisme), Constantin Mătase, Nufărului, Dărmănești, 1 Decembrie. În Piatra Neamț s-a mai intervenit pentru pentru degajarea unor cabluri electrice rupte, pe strada Mărășești.
În alte localități s-a intervenit pentru degajarea cablurilor electrice sau de internet rupte, pentru degajarea unor arbori căzuți în curți sau pe carosabil ori pentru îndepărtarea unor elemente de acoperișuri luate de vânt: Bicaz, Tarcău, Timișești, Dumbrava Roșie, Bicaz Chei, Bălțătești, Pluton, Almaș, Săvinești și Târpești.
Miercuri, intervențiile ISU și SVSU continuă pentru îndepărtarea unor elemente din acoperișuri rupte de vânt, atât în Roman, cât și în Piatra Neamț.
Foto: ISU Neamț
Comentarii