Prima paginăEducatie

Ore de educație pentru muncă, la dirigenție

Dimensiune text

Elevii liceelor romașcane învață direct de la reprezentanții Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ALOFM) cum să se pregătească pentru a face față intrării pe piața muncii.

 

Astfel, în cadrul orelor de dirigenție, tinerii discută cu reprezentanții ALOFM, aflînd detalii despre cum se redactează un CV sau o scrisoare de intenție, cum trebuie să se prezinte la un interviu și care este cererea de pe piața muncii.

Recent, elevii de la Colegiul Tehnic «Petru Poni» au venit la sediul agenției, însoțiți de diriginte, pentru a afla detalii despre modul în care trebuie să se prezinte la un interviu de angajare, cum se redactează un CV, dar și pentru a le fi prezentate date despre piața muncii și modul în care aceasta funcționează. A fost o discuție deschisă, li s-a explicat care este rolul acestei instituții, ce se întîmplă după ce un elev devine absolvent, care este drumul său ulterior spre o carieră, astfel încît aceștia să știe ce căi să urmeze, din punct de vedere al studiilor și calificărilor. Sîntem deschiși la solicitări de acest gen din partea tuturor liceelor. De altfel, consilierul profesional din cadrul agenției noastre se deplasează periodic la liceele din municipiu, pentru a participa la astfel de întîlniri cu elevii„, a explicat șefa ALOFM Roman, Cornelia Moldoveanu.

Inspectorul principal Claudia Hanganu poate fi contactat la numărul de telefon 0233.74.38.48, pentru organizarea unor astfel de întîlniri de informare și consiliere profesională pentru elevi.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0