Roman, Neamț
Căutare site

Opera eminesciană este redescoperită la „Roman-Vodă”

Pe 15 ianuarie va avea loc simpozionul interregional „Creaţia eminesciană – operă deschisă”. Textele eminesciene vor fi analizate de profesori, elevi de liceu, dar şi de specialişti în domeniu, invitat special fiind conferenţiar universitar Nicoleta Popa, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

La Colegiul Naţional „Roman-Vodă” va avea loc miercuri, 15 ianuarie, simpozionul interregional „Creaţia eminesciană – operă deschisă”. Evenimentul, ajuns la cea de-a patra ediţie, se desfăşoară în acest an sub genericul „Eminescu – text şi destin” şi beneficiază de participarea unor invitaţi deosebiţi, profesor doctor Gheorghe Brânzei, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ, şi conferenţiar universitar doctor Nicoleta Popa, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Vor fi prezentate, pe secţiuni, lucrări trimise de profesori şi elevi din mai multe zone ale ţării. De asemenea, cu acest prilej vor fi premiaţi câştigătorii a două concursuri cu tradiţie în „Roman-Vodă” dedicate poetului naţional: concursul de cunoştinţe despre opera şi viaţa poetului „Tot mai citesc măiastra-ţi carte” şi concursul de interpretare din opera eminesciană „Strai de purpură şi aur”.

„Am pornit în organizarea acestui simpozion din dorinţa de a oferi actualilor cititori, cadre didactice şi elevi de liceu, în egală măsură, şansa de a-şi exprima opinia, de a interpreta un text literar în afara sferei curriculare sau de a aduce o nouă viziune asupra unui text deja bine cunoscut, de a vorbi despre o operă al cărei conţinut pare a nu se fi golit de sensuri. Respectând valoarea tradiţiei, autoritatea modelului uman şi cultural, legeda ţesută în jurul mitului literar românesc, creăm un arc peste timp, unind sensibilitatea scriitorului din secolul al XIX-lea cu cea a cititorului din acest secol. Considerăm că fiecare generaţie are dreptul de a vorbi, de a înţelege în limitele propriilor repere o operă, un text literar, ca un exerciţiu de evaluare a percepţiei estetice, de perfecţionare a competenţelor de interpretare şi de comunicare. Prin acest proiect, încercăm revitalizarea interesului cititorului tânăr pentru opera eminesciană, ieşirea din şablon şi descoperirea unui mare artist prin implicarea în descifrarea farmecului intrinsec al scriiturii sale”, a spus profesoara Gabriela Romano, coordonatoarea echipei de organizare a evenimentului.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.